Campanii - Burma - Implicatiile internationale

Burma

17 Oct. 2012 - 07 Feb. 2013

Implicatiile internationale

  Acelasi raport citat la "Contextul intern" acopera si o buna parte a contextului international.

Dupa evenimentele petrecute la data de 18 Noiembrie 2012, cand Armata chineza a transferat in Nindaw efective ale Brigazii 4 Infanterie, s-a luat in calcul efectuarea unui atac aerian sau a unei serii de atacuri asupra noii baze, pentru a mentine controlul american asupra estului Burmei.

Aceasta masura, desi ar avea rezultatele asteptate pe termen scurt, ar escalada conflictul latent dintre SUA si China intr-un razboi de anvergura, care ar implica si alte natiuni, preponderent Rusia, care deja si-a afirmat suportul pentru cauza Chinei din regiune.

De asemenea, cu exceptia Canadei, care si-a afirmat suportul neconditionat pentru SUA, avand in vedere proiectul american pentru sustinerea reformarii armatei canadiene, toate celelalte natiuni aliate, in special Marea Britanie si Franta, si-ar retrage, intr-o anumita masura, suportul pentru actiunile Armatei americane.

  Astfel, in aprecierea Statului Major american (destul de optimist), aliatii traditionali nu ar sprijini niciodata o noua actiune provocata de SUA. Despre Franta, care oricum incepuse sa aiba afinitati pentru Rusia, lucrurile erau deja cunoscute. Marea Britanie, insa, sustinatoare neconditionata a americanilor in campania impotriva Japoniei (un contingent britanic important a fost debarcat in Guadalcanal), a iesit destul de nedreptatita din acest conflict. Dorintele englezilor de a se afirma ca o putere mondiala au fost umbrite de rolul marginal oferit de americani in timpul bataliei din Guadalcanal, precum si lipsa unei consultari in privinta armistitiului cu Japonia. Pe de alta parte, pana si contributia mica a britanicilor in Guadalcanal a fost ineficienta, acestia suferind pierderi grave, dovedind o lipsa acuta de experienta si dotari militare cu care sa faca fata unei mari puteri. Canada, pe de alta parte, a sustinut America in toate intreprinderile ei internationale, insa, din punct de vedere militar, nu poate oferi niciun ajutor. Germania nu putea interveni intr-un conflict, desi avea posibilitatea (datorita americanilor), de a mobiliza cateva unitati mecanizate. Teama de a indeparta definitiv Franta a temperat avantul american pentru dotarea rapida a Germaniei.

Finalizarea campaniei din Germania, in toamna anului 2009, a adus speranta, inclusiv a Statului Major al Armatei americane, ca un conflict de mare amploare si care sa implice activ intreaga armata americana, aducand de la sine, pierderi mari, eforturi financiare, logistice si economice, precum si degradarea relatiilor cu tarile neutre, nu va mai avea loc printr-o agresiune americana.

Astfel, rolul fortelor armate americane, mai ales dupa infuzia masiva de echipament din 2011, a devenit de mediator pasnic. Soldatii americani au trecut de la rolul de trupe de asalt la trupe de mentinere a pacii si stabilitatii.

  In privinta "trupelor de mentinere a pacii", raportul adopta o atitudine optimista. Intr-adevar, un conflict major trebuia evitat cu orice pret, pentru ca, chiar daca vroia, armata americana nu se putea implica intr-un astfel de razboi decat cu efective minime, ceea ce ar fi dus la o infrangere de proportii. Avansarea ideii de mentinere a pacii in zonele de conflict nu corespunde cu actiunile americane din politica externa (contractul semnat cu Germania, in 2012, cresterea efectivelor, etc.). O provocare americana, insa, avand in vedere statutul international al SUA, putea duce la escaladarea unui conflict ce nu parea, initial, sa depaseasca amploarea unor ciocniri minore. 

  Raportul, desi bazat pe chestiuni concrete, este finalizat intr-un mod paradoxal. Conflictul, care la sfarsitul raportului pare inevitabil - in ciuda argumentelor anterioare, trebuia sa fie declansat de China. In mod eronat, aprecierea ca, in acest caz, Rusia nu va interveni (prin prisma faptului ca nu sprijinea China in defensiva ci o ajuta intr-un atac neprovocat), este vehiculata, aducand ca argument principal pierderea credibilitatii si eligibilitatii Rusiei si a acordurilor ei internationale. S-a dovedit ca aceasta aprieciere a supralicitat dorinta rusilor de a urma o eticheta in relatiile internationale si de a-si reface un prestiugiu nepatat. Nu s-au avut in vedere, insa, doua aspecte:

  1) prestigiul militar avea o pondere mai mare in politica externa a Rusiei decat prestigiul moral

  2) implicarea Rusiei in razboi se putea realiza si fara transferarea efectiva a trupelor, in zona, sub drapel rusesc. Aceasta implicatie putea favoriza "imprumuturi" sau cedari de tehnica militara catre China (care, ulterior, aveau sa se intoarca in Rusia), si care ar fi obtinut un prestigiu militar important pentru rusi, insa fara a altera dimensiunea morala a relatiilor internationale (Rusia nu se angaja national in conflictul din Burma).

Este de preferat, cum s-a hotarat si intaintea debarcarii in Burma a elementelor Diviziei 1, ca un conflict sa fie declansat de partea chineza. Astfel, implicarea Rusiei nu ar avea nicio justificare la nivel international, o lupta de durata fiind astfel evitata.

De asemenea, Armata americana nu va ataca si ocupa Burma, dupa cum se asteapta, acest lucru nefiind de dorit – duce la aceeasi situatie ca un razboi de agresiune, in care armata ataca si ocupa o anumita zona. Ideal ar fi ca SUA sa mentina o serie de baze puternice in Burma, de unde sa poata respinge o agresiune chineza si ocuparea integrala a tarii de catre cei din urma. Dupa indeplinirea obiectivelor, Armata americana isi va retrage, gradual, toate elementele din Burma, asta doar dupa stabilirea unor zone mari, demilitarizate, in care nicio forta militara straina sa nu poata actiona.

  Prin urmare, la pasivitatea aliatilor Americii (si chiar ostilitatea), Rusia si China erau pregatite sa raspunda cu actiuni agresive, atat in plan diplomatic, cat si militar. Prima dorea sa acapareze un capital de imagine care sa reflecte o mare putere, a doua, pe langa necesitatea de reafirmare, avea in vedere si pastrarea intereselor strategice in zona. 

Raportul citat mai sus, in original: 

Doua ordine de detasare, emise la datele de 26.07.2012 si, respectiv, 25.08.2012:

Primul ordin (26.07) are rolul de a mobiliza si mentine in stare de alerta Divizia 1 Blindate, in vederea unei deplasari in Burma. Acest tip de ordin nu inregistreaza nicio schimbare la nivelul unitatii ci doar o mentine in stare de alerta. Acest ordin nu este urmat de unul care sa initieze deplasarea efectiva.

Al doilea ordin (25.08) detaseaza un numar de unitati de aviatie, in efective complete sau incomplete, in Burma. Spre deosebire de primul, acesta initiaza efectiv o deplasare, avand inscris si un termen.