In general, platourile au cam aceeasi reprezentare ca un lac sau o mare, adica un covor sau o piesa de marochinarie mai mare (sau mai mica).
Zonele mici, flancate de zone de relief inalt sau acvatic se convin a fi parte dintr-o forma de relief vecina, deoarece marimea nu-i "permite" sa acceada spre o liga superioara. Astfel, daca o zona patrata este invecinata de o mare pe 2 laturi si de munti pe 2 laturi, zona respectiva va fi parte din mare. Eu mi-am stabilit conventiile pentru platouri la cel putin o arie de 1m/1m, o zona indeajuns de mare pentru a gazdui o baza militara medie, pentru un regiment.
Zonele de campie (platourile), sunt cele mai folosite in cadrul operatiunilor militare, datorita intinderilor lor, insa si datorita faptului ca sunt plate iar aria vizuala si mobilitatea sunt,astfel, nelimitate(pana la peretele opus).
De asemenea, aceste zone permit dezvoltarea drumurilor si cailor ferate, care dau un plus de viteza inaintarilor dar si retragerilor ("cel ce se retrage va lupta in alta zi").
Drumurile nu sunt ca la matematica (cea mai scurta distanta dintre 2 puncte), ci sunt alese astfel incat sa ia in considerare mai multi factori:
1. Nu se face un drum paralel cu marea insa foarte aproape de aceasta (decat daca nu e legat la niciun alt drum, insa nici macar asa nu e chiar indicat). O debarcare usoara si trupele pot avansa adanc in teritoriu inainte ca defensiva sa se trezeasca.
2. Drumurile trebuie sa fie cat mai ferite din calea atacurilor aeriene (cel mai indicat ar fi sa treaca pe sub cat mai multe spatii acoperite, ca mesele, scaune, etc., insa nu e de preferat sa treaca pe sub TOATE)
3. Daca nu este posibilitatea 2, acestea ar trebui construite cat mai aproape de un perete, astfel incat aviatia sa nu poata ataca decat pe lungimea lui si nu din toate directiile
4. Ar trebui evitate zonele usor de minat sau zonele usor de prins in ambuscada.
5. In general, trebuie luata in considerare si conventia pe care am dat-o la inceput (cea cu zonele VIZIBILE, cum ar fi zona din margine a unui covor, cu bata intalnita pe fiecare latura a lui)
Bineinteles, in zonele de campie, vehiculele pot circula cum vor si pe unde vor muschii lor (avand in vedere ca terenul este cat se poate de plat iar zona delimitata ca "drum" nu se deosebeste cu nimic fata de restul zonelor), insa, ar fi indicate marcarea drumurilor deoarece acestea asigura un bun traseu pana la destinatie, ferit, cat de cat, de atacuri aeriene sau de camerele aparatelor de recunoastere sau de alte pericole. De asemenea, o fasie ingusta (de pana la 10 cm), poate fi usor inspectata impotriva minelor sau a altor capcane, pe cand o intreaga zona (cat un covor de 2m/2m) nu poate fi asigurata decat cu irosirea a importante unitati.
Tot un dezavantaj al desconsiderarii drumurilor ar fi traficul infernal de la punctele de trecere (trecatori), adica de la praguri, unde zonele desemnate pentru traversare pot fi cat se poate de limitate. Astfel, daca un convoi de 20 de masini, blindate si camioane, parcurge un platou in ce formatie doresc, vor ajunge la trecatoare mai multe vehicule in acelasi timp, blocand astfel traficul (mai ales daca in zona pragului exista doar un sigur pod ingust, pentru traversare). Astfel, gramada de masini si soferi injurand poate fi o tinta relativ usoara pentru aviatie sau chiar pentru artileria cu bataie lunga.
Si o poza care sa ilustreze ce am zis.
E din debarcarea in normandia, ziua 2. Se mai vede si calea ferata si locomotiva (unde era Divizia 7 SS).
In prim-plan, Divizia 6 Infanterie US ocupand padurea (cat un parc), din centrul Normandiei. Tancurile sunt ale Diviziei 1 Blindate.
Caile ferate sunt destul de noi, ca idee, pentru mine, cel putin. Este adevarat ca in trecut am folosit diverse substitutii pentru acestea, insa nimic nu avea consistenta proiectului de dinainte de Ziua Z, cand am cumparat 14 metri de sina si 3 locomotive, cu vagoanele de rigoare, pentru a asigura transporturile pe toata durata campaniei, avand in vedere ca pana acum, nicio o campanie n-a mai inglobat o intreaga casa.
Datorita mecanismului simplu dar restrictiv de conectare a sinelor, acestea nu pot fi desfasurate decat pe platouri, EXCLUSIV.
Importanta lor...e de prisos sa zic ca sunt la fel de importante pe cat erau si in WW2. Posibilitatea de a transporta pana la 2 divizii odata, fara sa trebuiasaca sa mut fiecare om, masina, tanc in parte este de-a dreptul un dar divin.
In plus, transportul feroviar este mult mai rapid decat convoaiele nesfarsite, care inainteaza dupa voia masinilor din fata; insa este la fel de expus atacurilor aeriene, sina lata si vagoanele mari nepermitand desfasurarea acestora decat in anumite zone, care, deseori sunt mai expuse loviturilor decat drumurile.
De asemenea, curbele largi incetinesc trenul, expunandu-l si la alte pericole.
De departe, cel mai mare dezavantaj il reprezinta faptul ca o masa foarte mare de oameni si tehnica militara este stransa intr-un spatiu mic, lipsit de orice posibilitate de desfasurare, mai ales in timpul rularii. Astfel, o actiune de sabotaj ar putea bloca intariri semnificative, catre front; mai rau e atunci cand trenul este prins intr-o ambuscada. Un atac din ambele flancuri cu artilerie si infanterie ar face praf o divizie in numai 10 minute. Un vagon aruncat in aer poate provoca pierderi de ordinul regimentelor.
Cu toate acestea, intr-o zona controlatta aerian si terestru de o natiune, calea ferata reprezinta cel mai bun si mai rapid mijloc de a transporta rezerve din zonele de profunzime pe front.
Datorita mecanismului simplu dar restrictiv de conectare a sinelor, acestea nu pot fi desfasurate decat pe platouri, EXCLUSIV.
Importanta lor...e de prisos sa zic ca sunt la fel de importante pe cat erau si in WW2. Posibilitatea de a transporta pana la 2 divizii odata, fara sa trebuiasaca sa mut fiecare om, masina, tanc in parte este de-a dreptul un dar divin.
In plus, transportul feroviar este mult mai rapid decat convoaiele nesfarsite, care inainteaza dupa voia masinilor din fata; insa este la fel de expus atacurilor aeriene, sina lata si vagoanele mari nepermitand desfasurarea acestora decat in anumite zone, care, deseori sunt mai expuse loviturilor decat drumurile.
De asemenea, curbele largi incetinesc trenul, expunandu-l si la alte pericole.
De departe, cel mai mare dezavantaj il reprezinta faptul ca o masa foarte mare de oameni si tehnica militara este stransa intr-un spatiu mic, lipsit de orice posibilitate de desfasurare, mai ales in timpul rularii. Astfel, o actiune de sabotaj ar putea bloca intariri semnificative, catre front; mai rau e atunci cand trenul este prins intr-o ambuscada. Un atac din ambele flancuri cu artilerie si infanterie ar face praf o divizie in numai 10 minute. Un vagon aruncat in aer poate provoca pierderi de ordinul regimentelor.
Cu toate acestea, intr-o zona controlatta aerian si terestru de o natiune, calea ferata reprezinta cel mai bun si mai rapid mijloc de a transporta rezerve din zonele de profunzime pe front.
Aerodromurile nu pot fi construite decat in zone de campie. Sau pe pat, ceea ce ar fi varful unui oarecare deal, insa doar in conditiile mentionate la inceputul topicului. In general, acestea se convin a fi plasate in anumite zone inca de la inceput.
Acestea, ca si drumurile si zonele de litoral, pot fi reprezentate de o portiune de covor ce poate fi usor identificata prin delimitare vizuala (tot zona din margine). Eu asa folosesc aerodromurile, incercand totusi, sa nu le plasez in zone complet aiurea, cum ar fi pe plaja sau pe praguri. Avand in vedere ca majoritatea aparatelor din dotarea aviatiei mele si a celei inamice e cu reactie, zonele folosite pentru aterizari/decolari trebuie sa fie cat mai lungi si amplasate cat mai strategic. Avand in vedere ca spatiul de decolare a unui aparat, in medie, e de 1m, aceste zone sunt putine si vitale intr-o camera. Aceasta pentru ca am mentionat la inceput ca, desi aerodromurile pot fi convenite de la inceput, se pot construi si altele, insa in locuri prielnice. Asta nu inseamna ca daca cineva vrea sa faca 5 aerodromuri intr-o camera in care 1 ar fi arhisuficient, nu poate face. Eu ma refer la situatii cat de cat acceptabile, la acest nivel...
Aeroporturile reprezinta puncte strategice cheie si, de aceea, trebuie amplasate cat mai ferit cu putinta. Amplasamentul drumurilor poate fi un exemplu bun si pentru aerodromuri, insa pentru acestea trebuie sa existe spatii suficiente pentru gararea avioanelor, iar pista trebuie sa fie indeajuns de lata pentru a permite decolarea a 2 aparate simultan.
Astfel, plasarea lor sub un obstacol (masa, dulap inalt, etc), reprezinta o miscare foarte buna, insa si ea are hibele ei: spatiul limitat si aria vizuala foarte scazuta pana in momentul atingerii pistei de catre in avion in zbor pot semana dezastru printre aterizarile de urgenta sau cele efectuate in graba, in toiul luptei. De asemenea, manevrele complicate si incete pe care le face un avion pana la aterizare il fac vulnerabil la atacuri antiaeriene sau aeriene.
De obicei, eu nu incarc un aerodrom cu mai mult de 6-8 avioane, din lipsa de spatiu dar si din lipsa necesitatii. Avand in vedere ca, pentru o campanie, pot ridica, de ambele tabere, vro 70-80 de avioane maxim, nu se intrevede nicio explicatie pentru concentrarea a mai mult de 10 avioane (aproape 1/4 din flota aeriana US), pe o pista. Avioanele "speciale", ca F117, au mare trecere si nu sunt folosite decat in cazuri aparte. Aceste nu vor fi niciodata plasate pe un aeroport in apropierea frontului. Cel mai de preferat ar fi stabilirea lor intr-o casa diferita, de unde sa loveasca numai atunci cand trebuie. Ceea ce e un cosmar logistic (marirea spatiului de lupta la suprafata a 2 case); de aceea eu le folosesc cat mai rar cu putinta.
Pentru protectia terenurilor de aterizare, eu folosesc cam o divizie de infanterie (sau un regiment motorizat). Insa in orice circumstante, trebuie sa existe o capabilitate de lovire cu infanterie motorizata, adica sa existe mereu sprijin motorizat in apropiere. Bineinteles, sistemele antiaeriene nu pot lipsi. Din lipsa de echipament, un radar deserveste 2 sau 3 lansatoare de rachete AA. Acestea sunt pozitionate cat mai ferit insa cu posibilitati de lovire intr-un unghi mai mare de 90 de grade. In general, insa, adopt un sistem mai "fancy" de protectie antiaeriana: trimit cateva lansatoare prin zonele de trafic aerian intens(praguri), incercand sa inabus un atac aerian inca din faze incipiente.
Acestea, ca si drumurile si zonele de litoral, pot fi reprezentate de o portiune de covor ce poate fi usor identificata prin delimitare vizuala (tot zona din margine). Eu asa folosesc aerodromurile, incercand totusi, sa nu le plasez in zone complet aiurea, cum ar fi pe plaja sau pe praguri. Avand in vedere ca majoritatea aparatelor din dotarea aviatiei mele si a celei inamice e cu reactie, zonele folosite pentru aterizari/decolari trebuie sa fie cat mai lungi si amplasate cat mai strategic. Avand in vedere ca spatiul de decolare a unui aparat, in medie, e de 1m, aceste zone sunt putine si vitale intr-o camera. Aceasta pentru ca am mentionat la inceput ca, desi aerodromurile pot fi convenite de la inceput, se pot construi si altele, insa in locuri prielnice. Asta nu inseamna ca daca cineva vrea sa faca 5 aerodromuri intr-o camera in care 1 ar fi arhisuficient, nu poate face. Eu ma refer la situatii cat de cat acceptabile, la acest nivel...
Aeroporturile reprezinta puncte strategice cheie si, de aceea, trebuie amplasate cat mai ferit cu putinta. Amplasamentul drumurilor poate fi un exemplu bun si pentru aerodromuri, insa pentru acestea trebuie sa existe spatii suficiente pentru gararea avioanelor, iar pista trebuie sa fie indeajuns de lata pentru a permite decolarea a 2 aparate simultan.
Astfel, plasarea lor sub un obstacol (masa, dulap inalt, etc), reprezinta o miscare foarte buna, insa si ea are hibele ei: spatiul limitat si aria vizuala foarte scazuta pana in momentul atingerii pistei de catre in avion in zbor pot semana dezastru printre aterizarile de urgenta sau cele efectuate in graba, in toiul luptei. De asemenea, manevrele complicate si incete pe care le face un avion pana la aterizare il fac vulnerabil la atacuri antiaeriene sau aeriene.
De obicei, eu nu incarc un aerodrom cu mai mult de 6-8 avioane, din lipsa de spatiu dar si din lipsa necesitatii. Avand in vedere ca, pentru o campanie, pot ridica, de ambele tabere, vro 70-80 de avioane maxim, nu se intrevede nicio explicatie pentru concentrarea a mai mult de 10 avioane (aproape 1/4 din flota aeriana US), pe o pista. Avioanele "speciale", ca F117, au mare trecere si nu sunt folosite decat in cazuri aparte. Aceste nu vor fi niciodata plasate pe un aeroport in apropierea frontului. Cel mai de preferat ar fi stabilirea lor intr-o casa diferita, de unde sa loveasca numai atunci cand trebuie. Ceea ce e un cosmar logistic (marirea spatiului de lupta la suprafata a 2 case); de aceea eu le folosesc cat mai rar cu putinta.
Pentru protectia terenurilor de aterizare, eu folosesc cam o divizie de infanterie (sau un regiment motorizat). Insa in orice circumstante, trebuie sa existe o capabilitate de lovire cu infanterie motorizata, adica sa existe mereu sprijin motorizat in apropiere. Bineinteles, sistemele antiaeriene nu pot lipsi. Din lipsa de echipament, un radar deserveste 2 sau 3 lansatoare de rachete AA. Acestea sunt pozitionate cat mai ferit insa cu posibilitati de lovire intr-un unghi mai mare de 90 de grade. In general, insa, adopt un sistem mai "fancy" de protectie antiaeriana: trimit cateva lansatoare prin zonele de trafic aerian intens(praguri), incercand sa inabus un atac aerian inca din faze incipiente.
Platourile reprezinta o zona excelenta pentru ofensiva, spatiul intins si plat permitand desfasurarea a numeroase blindate, iar drumurile ferite si aerodromurile ajuta la obtinerea atat a avantajelor tactice (incercuiri, atacuri "varf de lance", etc), cat si strategice (dominarea unor puncte de control, supravegera spatiului aerian, etc). Bineinteles, cea mai avantajata este tactica blitzkriegului deoarece se poate ocupa, de catre diviziile blindate, un spatiu mare intr-un timp relativ scurt.
Defensiva este ceva mai dezavantajata, datorita numarului mare de resurse folosite la o linie de aparare. Eu am ca defensiva ''standard" in campie, linia dubla, ce e cat de cat eficienta (la scara mica, bineinteles). Pe scurt, acest tip de aparare consta in mentinerea inmicului sub foc continuu pana face contactul cu prima linie, dupa care retrag soldatii pe linia a 2a si, de acolo, ii fac praf. Avand in vedere dificultatea cu care partea adversa traverseaza obstacolele din fata primei linii, respingerea atacului este lesne de inteles. Insa aceasta tactica nu e prea eficienta din punctul de vedere a resurselor, mie trebuindu-mi cel putin 2 divizii pentru a putea realiza acest plan pe o linie de 1m lungime, de exemplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu