vineri, 21 ianuarie 2011

Fortele militare - Armata terestra - Vehicule - Introducere (postarea 19)

Vehicule

Introducere
In aceasta categorie se incadreaza tot ce are roti sau senile sau schiuri si se deplaseaza pe uscat: tancuri, camioane, masini de teren, artilerie, etc.
Asocierea vehiculelor de anumita provenienta statului caruia i-au apartinut in realitate (Panzere 4, Germaniei, M48, Americii, etc.), este o regula care depinde de resursele si dispozitia fiecaruia.
Eu nu o aplic, prin prisma faptului ca nu incerc nicio asociere intre joc si realitatea istorica.
Vehiculele folosite de mine se impart in 2 categorii: grele si usoare. Aceasta departajare se face dupa scara aproximativa a vehicolului respectiv. Astfel, masinile mai mari de scara 1/72 (adica scara 1/48, 1/35, etc) sunt grele, iar cele mai mici, sunt usoare. Aceasta formulare a criteriului de departajare este destul de permisiva, avand in vedere ca jucariile sunt facute la scari nedeterminate, de multe ori reprezentand masini fanteziste sau variatiuni nerealiste ale unor masini reale. Eu nu folosesc vehicule mai mari decat aproximativ scara 1/35, din motive pur tactice: pentru masini mari, trebuie spatiu de manevra mare.
Vehiculele sunt, si ele, impartite in 2 categorii: americane si inamice. Cele americane sunt impartite in 5 divizii, 3 blindate si 2 mecanizate; masinile adversarului se impart in functie de dotarile acestuia, conceptia strategica a armatei, organizarea tactica, etc. Astfel, flexibilitatea este mult mai prezenta la inamici decat la SUA.
In postarile ce urmeaza voi prezenta vehiculele pe care le am eu la dispozitie. Datorita dinamicii crescute a jocului si a posibilitatilor nenumarate de a-l juca, fiecare poate adopta ce gama de masini vrea, in functie de buget sau preferinte.

Fortele militare - Armata terestra - Infanteria - Concluzii

Concluzii

La ora actuala pot mobiliza in jur de 900 de soldati americani si cam 1200 de soldati inamici. Daca organizarea diviziilor americane este aceeasi de 7 ani, la inamic, unitatile se pot schimba, in functie de numarul de soldati disponibili si organizarea fiecarei natiuni. Astfel, armata americana nu are soldati de rezerva, care sa-i inlocuiasca pe cei cazuti, pe cand o unitate adversa poate primi intariri, avand in vedere flexibiliatea diviziilor acestora.
Apartenenta unui soldat la un batalion se face prin inscrierea numarului batalionului dedesubtul placii acestuia.
Fiecare soldat foloseste arma pe care o are in dotare; dupa preferinta fiecaruia, regula se poate schimba foarte usor (de exemplu, daca vrem ca un puscas sa foloseasca o grenada, schimbam puscasul cu un grenadier mort sau ranit, etc.).
Razele de actiune ale armelor se stabilesc in functie de spatiul in care sunt purtate bataliile, pentru a pastra anumite proportii. Astfel, cu cat campurile de lupta sunt mai spatioase, cu atat razele de actiune ale armelor pot fi mai mari.
Mutarea soldatilor se face individual si fara a fi restrictionata de aruncarea unui zar sau de limitarea prestabilita a miscarilor. In acest mod, fiecare soldat va avea o "personalitate" proprie, nefiind stanjenit de restul unitatii si putandu-si gasi propriile adaposturi, tragand independent de ceilalti, etc. Bineinteles, fiecare soldat al unei unitati trebuie sa indeplineasca ordinul dat unitatii respective. Insa autonomia fiecaruia este, astfel, mult mai mare decat la wargaming-urile normale. Astfel, tactica este mult mai prezenta decat strategia, fiind un joc care decurge rapid si imprevizibil, in functie de cat de bine se stapanesc notiunile tactice.

joi, 20 ianuarie 2011

Fortele militare - Armata terestra - Infanteria

Modelul Standard 2008/2 (Infanteria - sau infanterie motorizata)


Numarul 1: Puscas 1

Arma caracteristica: Pusca semi-automata M1 Garand
Tip: Ofensiv
Raza de actiune a pustii: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Acest soldat este reprezentat intr-o pozitie dinamica, sugerand miscarea. Poate fi bine folosit in actiuni fulger, cand precizia individuala conteaza mai putin, un factor decisiv fiind focul sustinut in viteza.


Numarul 2: Puscas 2

Arma caracteristica: Pusca semi-automata M1 Garand
Tip: Defensiv
Raza de actiune a pustii: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Are aceleasi caracteristici ca puscasul "crouch" american.


Numarul 3: Aruncator de flacari
Arma caracteristica: M2-2 Flamethrower
Tip: Defensiv/ofensiv
Raza de actiune a aruncatorului: 15 cm
Penetrare blindaj: 0

Aceleasi caracteristici ca si aruncatorul de flacari de la trupele de elita.



Numarul 4: Puscas 3
Arma caracteristica: Pusca semi-automata M1 Garand
Tip: Defensiv/ofensiv
Raza de actiune a pustii: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Are aceleasi caracteristici ca cel american.


Numarul 5: Puscas 4
Arma caracteristica: Pusca semi-automata M1 Garand (inactiva)
Tip: Defensiv/ofensiv
Raza de actiune a pustii: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Desi e o pozitie fireasca si nu o exagerare a celui care a facut matrita, as fi preferat un soldat care sa stea cat de cat in picioare sau macar sa fie pregatit de tragere. Cel mai de folos rol pentru acest tip de soldat ar fi misiunile de cercetare. Profilul lui jos este un avantaj imens in astfel de misiuni, insa mitraliorii usori de la catogoria precedenta ar putea executa astfel de misiuni la fel de bine (daca nu mai bine), decat acesta.


Numarul 6: Puscas 5

Arma caracteristica: Pusca semi-automata M1 Garand
Tip: Defensiv/ofensiv
Raza de actiune a pustii: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Acest soldat are cam aceleasi caracteristici cu ceilalti puscasi. Diferenta consta in pozitia lui ciudata, parand a fi un infanterist ce priveste dupa un colt de cladire.

Particularitati ale trupelor de infanterie mentionate

Aceste trupe sunt cel mai putin diversificate dintre toate, aproape toti soldatii fiind inarmati cu pusti Garand. Pe langa avantajul vadit, ce il confera raza de actiune a pustii, acesti nu prea mai au niciun plus, neavand niciun fel de arma pentru luptele la distante mici (zone locuite, atacuri surpriza, etc).
La momentul actual (20 Ian 2011), pot mobiliza cam 100 de soldati de ambele tipuri, de mai sus.

Fortele militare - Armata terestra - Infanteria - Standard 2008/1

Modelul Standard 2008/1 (Infanteria - sau trupe de asalt)

Din pacate, lipsa resurselor m-a determinat sa-i folosesc si pe acestia, desi nu sunt foarte multi. Acesti soldati au fost achizitionati relativ recent, deci, se poate trage concluzia ca nu au absolut niciun fel de experienta in lupta, ele trecand doar prin "basic training-ul" de la fabrica unde au fost turnati si printr-o lupta scurta in Normandia, in iarna anului 2008.
Numarul 1: Puscas 1

Arma caracteristica: Pusca Lee-Enfield, cu baioneta fixata
Tip: defensiv/ofensiv
Raza de actiune a pustii: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Acest soldat are, in mare parte, caracteristicile omologilor sai, insa, silueta ceva mai supla decat cea a puscasului de elita il face ceva mai putin vulnerabil la focul inamic.


Numarul 2: NCO

Arma caracteristica: Pistol Webley Mk 4
Tip: defensiv/ofensiv
Raza de actiune a pistolului: 15 cm
Penetrare blindaj: 0

Pozitia acestui soldat il face perfect, atat pentru misiuni defensive, cand se poate ascunde in spatele unor obstacole mai mici, cat si in misiunile ofensive, cand tirul inamic la inaltime medie nu-l poate atinge.


Numarul 3: Soldat de garda
Arma caracteristica: Pusca Lee-Enfield, cu baioneta fixata
Tip: defensiv
Raza de actiune a pustii: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Acesta are cam aceleasi caracteristici ca omologul panzergrenadier, insa pozitia sa este cu mult mai realistica decat cea a grenadierului. Dezavantajul principal ar fi inaltimea, care il face foarte vulnerabil la atacuri.


Numarul 4: Soldat de asalt

Arma caracteristica: Pusca Lee-Enfield, cu baioneta fixata
Tip: ofensiv
Raza de actiune a pustii: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Aceleasi caracteristici ca "sturmtruppen-ul" SS.

Numarul 5: Cimpoier

Arma caracteristica: -
Tip: defensiv/ofensiv

Acesta este singurul muzicant in serviciul activ al ambelor parti combatante. Rolul soldatului este de a insufleti trupele si de a ridica moralul unitatii din care face parte. Problema cu acestia, ca si cu transmisionistii, este ca, neavand niciun mijloc de a se apara, sunt complet vulnerabili focului inamic, sporind, astfel, gramezile de morti si raniti.


Numarul 6: Grenadier

Arma caracteristica: HF grenade
Tip: defensiv/ofensiv
Raza de actiune a soldatului: 10 cm
Raza de actiune a grenadei: cerc cu diametrul de 3 cm
Penetrare blindaj: 0

Aceleasi trasaturi ca grenadierul american.


Numarul 7: Ofiter
Arma caracteristica: n-are
Tip: defensiv/ofensiv

Acesta este vital pentru bunastarea trupelor, asigurand moralul ridicat, prin prezenta sa in randurile propriilor soldati. De asemenea, acesti soldati sunt si cei mai antrenati dintre toti cei enumerati, ei asigurand un echilibru intre forta si experienta trupelor inamice si lipsa acestor 2 insusiri in armata proprie.


Numarul 8: Mitralior usor
Arma caracteristica: Bren Light Machine gun
Tip: defensiv/ofensiv
Raza de actiune a armei: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

In general, acesti soldati au cam aceleasi caracteristici ca si mitraliorii usori din trupele de elita, insa pozitia "culcat" ii face sa fie foarte putin expusi focului inamic. De asemenea, acestia sunt perfecti pentru ambuscade sau pentru retrageri prin lupta, asigurand tintuirea la pamant a inamicului pana propriile trupe reusesc sa duca la indeplinire misiunile. Sunt foarte buni si in misiuni de cercetare, putandu-se ascunde foarte usor.

Particularitati ale infanteriei mentionate

Avand in vedere faptul ca acest tip de soldati a fost achizitionat foarte recent, lipsa experientei si armamentul destul de putin variat ii face vulnerabili cam in orice postura. Astfel, in timpul debarcarii in Normandia, Divizia 6 Infanterie germana a suferit pierderi grave, fiind formata exclusiv din soldati de acest tip.
Pe de alta parte, numerosii soldati inarmati cu pusti Lee-Enfield pot reprezenta o forta puternica impotriva armatei US; astfel, colaborand si cu mitraliorii usori, batalioanele de puscasi pot fi un veritabil zid de foc, datorita razei de actiune a pustilor si a mitralierelor.

Fortele militare - Armata terestra - Infanteria - Standard 2001

Modelul Standard 2001 (Infanteria motorizata)

Acest tip de soldati este prezent in doua culori: maro (ca cei din poze), sau albastru inchis. Desi, initial, acestia faceau parte din armata US (ca si soldatii din prima categorie), odata cu campania din Africa, am decis sa ii trec in randurile inamicilor.
Trecand peste toate inconvenientele, acestia sunt buni in rolul de trupe motorizate, avand in vedere ca multi au arme automate, fiind foarte eficienti in CQB.
Problema cu ei e ca i-am folosit in extem de putine batalii, avand deci, ca dezavantaj principal, lipsa experientei.
Numarul 1: Panzergrenadier 1

Arma caracteristica: M4 carabine, pusca de asalt
Tip: defensiv/ofensiv
Raza de actiune a carabinei: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Acest tip de soldat are ca arma o carabina M4, sprijinita intre brat si torace, ceea ce ii da o oarecare precizie insa nu indeajuns incat arma sa fie letala la peste 16-17 cm. O acuratete sporita ii da si suportul verical pentru mana stanga.


Numarul 2: Garda (?)

Arma caracteristica: M4 carabine si .45 cal Browning, pistol automat
Tip: defensiv
Raza de actiune a carabinei: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Este unul din matritele extrem de prost gandite insa foarte usor de facut. Eu il folosesc pe post de soldat de garda (nu garda de elita, ci planton), nefolosindu-si arma decat in cazuri extreme. Pozitia lui extrem de ciudata il face insa vulnerabil la tragatorii mai iscusiti.


Numarul 3: NCO sau observator de artilerie
Arma caracteristica: nu are
Tip: defensiv/ofensiv

Acesta este un tip aparte de soldat este extrem de folositor atat ca ofiter, cand poate controla trupele in voie, prin observatiile facute cu binoclul din dotare, cat si ca observator de artilerie, unde poate face diferenta intr-o batalie. Mai poate fi folosit, de asemenea, si in misiuni de recunoastere, insa inaltimea mare (cu mana ridicata), il face vulnerabil la focul inamic.

Numarul 4: Grenadier

Cu exceptia pozitiei diferite, are aceleasi caracteristici ca si omologul sau SS-ist.


Numarul 5: Radiotransmitionist

Arma caracteristica: Micro Uzi cu amortizor
Tip: ofensiv
Raza de actiune a SMG: 15 cm
Penetrare blindaj: 0

Dupa cum bine se stie, Uzi-ul nu e tocmai cea mai faina arma dintre toate, asta datorata lipsei sale de precizie (arma de tipul "spray & pray"). Am dat aceasta caracteristica si acestui soldat, insa faptul ca un soldat din trupele regulate are o arma Uzi (si cu amortizor), este destul de bizar. Lasand la o parte proasta inspiratie a sculptorului, tipul acesta asigura comunicatiile in diviziile motorizate, avand, insa si arma activa, spre deosebire de cel american.


Numarul 6: Mitralior
Arma caracteristica: M60, mitraliera usoara
Tip: ofensiv
Raza de actiune a mitralierei: 25 cm
Penetrare blindaj: 0 (cazuri de exceptie permise)

Acest soldat poarta ceea ce imi pare a fi o mitraliera M60 americana. Aceasta asigura un foc sustinut, insa pe o distanta relativ scurta pentru o mitraliera, ceea ce o face o arma mai mult ofensiva decat defensiva. In unele cazuri, gloantele acesteia pot avaria usor vehicule neblindate sau cu un blindaj subtire, ca jeep-urile Willis.

Particularitati ale infanteriei motorizate

Aceste trupe sunt prezente, dupa cum am mai specificat, in 2 culori: maro si albastru inchis. Scara acestora e ceva mai mica decat a soldatilor SS, cam pe la 1/40.
Ce am uitat sa specific la trupele SS si la panzergrenadieri este ca fiecare mai are inca 2 modele de soldati, ambii in pozitia "crouch", unul cu o arma antitanc si unul cu o mitraliera grea. Bineinteles, modelele soldatilor in cauza difera: la SS, mitraliera e de tip Vickers, iar lansatorul de rachete e Bazooka, iar la grenadieri, mitraliera e Browning .50 cal, iar arma antitanc nu stiu ce model e . Motivul pentru care nu am postat inca si aceste modele este ca ele sunt arme auxiliare standard in ambele armate (atat US, cat si Enemy), si vor fi prezentate la subcapitolul "arme pentru suportul infanteriei". Acestea sunt singurele tipuri de soldati diferiti fata de cei prezentati la armata americana, pe care ii folosesc activ, impreuna cu soldatii US.

miercuri, 19 ianuarie 2011

Fortele militare - Armata terestra - Infanteria - Standard 2000

Modelul Standard 2000 (Infanteria de elita)

Armata inamica nu este atat de uniforma ca cea US. Multitudinea de tipuri de soldati este datorata penuriei de unitati de orice fel, in randurile adverse. Problema a fost partial rezolvata, odata cu integrarea unitatilor de rezerva US, insa aceasta operatiune a avut si un efect negativ, stricand omogenitatea adversarilor. Dar, din lipsa de alte solutii, aceasta a ramas singura varianta fiabila pentru crearea unui adversar pe masura.
In cele ce urmeaza, voi folosi clasificarile date armatei inamice cand am reprezentat germanii. Din lipsa resurselor, cu aceeasi armata, am reprezentat, de-a lungul vremii, toate popoarele cu care s-a luptat armata USA, neavand stocuri destul de mari de soldati sau tehnica, astfel incat sa atribui fiecarei natiuni in parte, o oaste decenta. Armata americana, totusi, a avut aceeasi soldati si cam aceeasi tehnica militara de-a lungul vremii.

Avand mai multe tipuri de soldati inamici, i-am impartit in cateva categorii.

Categoria 1. Trupele de elita (trupele SS, la germani, unitatile de Garda, la japonezi)
Ce ii face pe acesti soldati sa fie "elita" armatelor inamice este vechimea. Sunt printre cei mai vechi soldati pe care ii am, unii dintre ei fiind cumparati acum cel putin 10 ani. De aceea, multi au participat la sute de confruntari si acumuland o vasta experienta.


Numarul 1: Aruncator de flacari

Arma caracteristica: M2-2 Flamethrower
Tip: Defensiv/Ofensiv
Raza de actiune a aruncatorului: 15 cm
Penetrare blindaj: 0

Acest tip de soldat nu se intalneste in armata US, fiind clar un dezanvantaj al acesteia. Aruncatorul de flacari are o raza medie de actiune si este bun atat in defensiva, pentru a putea stavili atacurile inamice, cat si in ofensiva, pentru a demoraliza unitatile atacate.


Numarul 2: Infanterist SMG

Arma caracteristica: M3 "Greasie Gun"
Tip: Defensiv/Ofensiv
Raza de actiune a SMG: 15 cm
Penetrare blindaj: 0

Pistoalele-mitraliera constituie clar un avantaj asupra armatei care detine asemenea arme. Acestea sunt folositoare atat in ofensiva, cand soldatul poate sa traga o cantitate mare de gloante, fara prea multa precizie insa cu un efect demoralizator asupra inmaicului, cat si in defensiva, cand poate tine la distanta atacatorii. Problema ar fi inaltimea acestor soldati (peste 2.5-2.8 cm), ce ii dezavantajeaza in actiunile de aparare.


Numarul 3: Ofiter superior (Senior Officer)
Acest soldat nu detine niciun fel de arma, avand rol exclusiv de conducere si de improspatare a moralului armatei. Ofiterii SS detin abilitati mult crescute in lupta corp-la-corp si in conducere militara.


Numarul 4: Transmisionist
Are aceleasi proprietati ca si cel din armata US, singura diferenta fiind inaltimea (US-2-2.4, German-3-3.2 cm).


Numarul 5: Mitralior usor
Arma caracteristica: Bren Light Machine gun
Tip: Defensiv/Ofensiv
Raza de actiune a mitralierei: 20 cm
Penterare blindaj: 0

Mitraliera usoara asigura un foc sustinut pentru acoperirea infanteriei, in timpul avansarii acesteia, sau pentru rarirea randurilor inamice, in defensiva. Pozitia soldatului al avantajeaza in timpul defensivei, putand trage de sub acoperirea unor obstacole mari, spre deosebire de mitralierele grele, unde soldatii sunt in pozitie "ingenunchiata". Statura inalta, insa, reprezinta un dezanvantaj, cu mici exceptii.


Numarul 6: Puscas 2

Are aceleasi specificatii ca omologul american (difera scara, bineinteles)


Numarul 7: Grenadier

Idem Numarul 6


Numarul 8: NCO

Idem Numarul 6

Numarul 9: Acelasi soldat ca Numarul 1, doar difera culoarea (o greseala de fotografiere, credeam ca sunt diferiti).



Numarul 10: Puscas 1
Idem Numarul 6


Numarul 11: Soldat de asalt (Sturmtruppen, la germani)


Idem Numarul 6


Particularitati ale infanteriei de elita SS

Desi soldatii de mai sus par cam de aceeasi marime cu cei din inafanteria US (cel putin cei care au corespondenti directi), trebuie retinut ca cei din urma sunt de vreo 50-55 mm, adica in jurul scarii 1/35. Desi discrepanta e mare, am atribuit tuturor soldatilor cam aceleasi insusiri, inclusiv asupra armelor din dotare (raze de actiune asemanatoare).
Din nefericire, anii au trecut peste ei si multi au disparut, altii sunt mutilati iar unii dezmembrati. De aceea, pot aproxima ca exista posibilitatea de a mobiliza cam 100-120 de astfel de soldati, maxim. Ma bazez pe asta deoarece, conform anexei cu desfasurarea fortelor germane in timpul Debarcarii in Normandia, Divizia 7 SS Panzer avea un efectiv de 70 de soldati si 12 vehicule si era plasata pe flacul stang al liniei nemtesti; adunand si soldatii SS pastrati in rezerva, pot ajunge la o concluzie apropiata cu cea de mai sus. Facand o comparatie cu un recensamant mai vechi, prin 2004 aveam la dispozitie cel putin 150 de astfel de soldati.


Raportul Operatiunii Overlord, Documentul scanat nr. 11

Fortele militare - Armata terestra - Infanteria

Infanteria - celelalte modele de infanterie (exceptand modelul 2002)

Introducere

Modelele repartizate catre celelalte natiuni, in afara de SUA, sunt destul de variate.
Desi armata americana a fost formata, dupa standarde moderne, in anul 2003, conflictele armate au existat inca din 1999. Prima repartizare de soldati catre alte armate a avut loc in jurul anului 2002.
Pe parcurs, am cedat, din rezerva SUA (care continea majoritatea soldatilor pe care ii detineam, din toate modelele), cate o categorie de soldati catre alte natiuni, incepand chiar cu soldati Standard 2002, care n-au fost inclusi in diviziile americane si continuand cu celelalte modele, in mod progresiv (Standard 2000 (sau infanteria de elita), Standard 2001 (sau infanteria motorizata), si restul).
Acest transfer continuu a fost rezultatul programelor dese de modernizare a armatei americane, folosind doar soldati Standard 2002 si renuntand la serviciile celorlalte modele. Astfel, s-a creat un contingent mare de soldati (cateva sute), proaspat "eliberati" din serviciul american, care au luat drumul altor natiuni.
Desi numarul soldatilor disponibili pentru serviciu in alte tari era destul de mare, nu era suficient pentru a dota stabil mai multe armate, in acelasi timp. Astfel, aceiasi soldati i-am folosit pentru mai multe tari, depinzand cu cine se afla SUA in conflict.
Aceasta situatie a tinut pana in 2012, desi in 2008 si 2009 au fost achizitionati peste 800 de soldati (Standard 2008/1 si /2 si Standard 2009).
Din 2012, in urma reformelor si achizitiilor masive de soldati (2011-2012), am scos din uz infanteria Standard 2000, 2001, 2008/1, 2008/2 si 2009, soldati la scari relativ asemanatoare ramanand doar in fortele speciale. Singurele modele de soldati pe care le mai folosesc sunt Standard 2002 (Armata SUA), Standard 2011 si Standard 2012, fiind apropiate ca scara (in jurul 1/72). De asemenea, tot din 2012, fiecare natiune are organizata armata dupa acelasi model ca Armata americana, si folosesc exact aceleasi protocoale si au aceeasi birocratie, cu mici variatiuni organizatorice.

UPDATE (1 Dec. 2012): Primele armate constituite dupa modelul american au fost schitate, cea a Chinei si cea a Rusiei, prima folosind soldati Standard 2012, cealalta, Standard 2011. In total, un numar de aproximativ 2000 de soldati sunt disponibil pentru toate natiunile, exceptand SUA, care are in jur de 950 de soldati. Programe pentru achizitia a inca cel putin 2000 de soldati Standard 2011 si 2012 sunt in desfasurare.
Modelele retrase in 2011 (un numar total de aproximativ 1500 soldati), nu mai fac obiectul folosirii in lupta.

joi, 13 ianuarie 2011

Fortele militare - Armata terestra - Infanteria US

Particularitati ale infanteriei US
Datorita faptului ca numarul tipurilor de soldati este mic, delimitarea dintre grade trebuie facuta in mod vizibil. Astfel, de vreo 3 ani, fiecare batalion are cate un capitan si cate un medic. Capitanul, ales, in general un soldat de tipul Nr 3 sau Nr 2, are ca trasatura distinctiva, o dunga neagra, de 2 mm grosime, trasata pe casca soldatului in cauza, pe directia fata-spate (o linie paralela cu pusca sau cu bratul intins). Medicul este reprezentat, de obicei, de un soldat de tip Nr 4, avand in vedere ca pozitia lui ii permite sa trateze ranitii cu expunere minima la focul inamic. Acesta este reprezentat printr-o cruce rosie pe casca. Pe de alta parte, capitanul batalionului trebuie sa observe miscarile tactice ale inamicului, precum si ale propriilor trupe si, astfel, sa dea ordine cat mai precise, de aceea este ales un soldat in pozitia "stand-up". Toti soldatii din batalioanele mixte au vopsita o dunga verticala alba de 3-4 mm lungime pe spatele castii. Acestia sunt servanti sau trupe de sprijin pentru armele batalionului mixt (mitraliere Bren, lansatoare Bazooka, detectoare de mine, aruncatoare de flacari si mortiere).
Roluri: medicul ingrijeste ranitii si asigura amplasarea spitalului de campanie; este al doilea soldat din batalion, dupa capitan; in lipsa medicului, aproximativ 20-25% dintre raniti, mor; capitanul asigura conducerea batalionului si este responsabil pentru transmiterea ordinelor venite de la divizie; in lipsa capitanului, medicul preia atributiile acestuia; in lipsa oricarui gradat, comanda batalionului este luata de un NCO sau de un soldat din garda capitanului; comunicarea si executia unor ordine pot fi infaptuite cu o viteza foarte scazuta sau chiar suspendate, in absenta unui capitan.
Pentru gradele mijlocii, mai sunt disponibili si niste soldati destul de prost facuti, chiar si dupa standardele minimale ale jucariilor produse in China. Acestia, insa, pot fi distinsi usor in multime, astfel, reusind sa-i localizez pe campul de lupta. Problema cu acesti soldati este ca placa-postament este facuta, in general, foarte mica si am mari dificultati in a-i pune in picioare.
Apartenenta unui soldat la un anume batalion este data de inscriptionarea numarului batalionului din care face parte sub placa de sub picioare (exceptie fac cei de tip Nr 6, care au numarul batalionului pe spatele castii). Initial numerele au fost notate cu creionul, ulterior recurgandu-se la markere permanente.
Avand in vedere ca fiecare batalion este identificat printr-un numar unic, de la 1 la 47, alte inscriptionari nu sunt necesare. Am avut, la un moment dat, tentativa de a acorda decoratii soldatilor, insa aceasta a ramas in stadiul de proiect.
Fiecare soldat poate veni intr-o singura culoare:
Verde inchis (asemanator Dark Green-ului german)
Verde deschis (asemanator Grey Green-ului rusesc)
Vernil (un verde deschis foarte tipator)
Negru
Un batalion are in componenta soldati de o singura culoare, insa la nivelul regimentelor sau diviziilor, pot exista batalioane cu figurine de culori diferite. De altfel, am incercat sa pestritez cat mai mult regimentele, pentru a putea distinge, in timpul bataliilor, batalioanele diferite.

Fortele militare - Armata terestra - Infanteria US

Modelul Standard 2002 (Infanteria americana)


Numarul 1: Grenadier

Arma caracteristica: HF Grenade (High Fragmentation Grenade)
Tip: defensiv/ofensiv
Raza de actiune a soldatului: 10 cm
Raza de actiune a grenadei: cerc cu diametrul de 2 cm
Penetrare blindaj: 0

Grenadierii sunt atotprezenti in batalioanele mele, pentru rolul lor atat ofensiv cat si defensiv. Avand ca arma principala grenada, ei sunt indispensabili in atacurile asupra fortificatiilor usoare, cat si in apararea acestora. Grenada creeaza haos si descurajeaza infanteria, insa faptul ca nu are niciun fel de efect asupra vehiculelor reprezinta un dezavantaj al grenadierului; de asemenea, acesta mai este si o arma silentioasa, pana explodeaza, soldatul ce o arunca putandu-se ascunde fara sa fie obsevat.
Formatiunile tactice care avantajeaza un grenadier ar fi avansarea acestuia in spatele unei linii de puscasi, pentru protectie, sau ambarcarea intr-un vehicul rapid. Grenadierii sunt indispensabili si in misiuni de recunoastere, putand asigura o retragere prin lupta a unitatii.


Numarul 2: NCO

Arma caracteristica: .45 Browning Automatic Pistol
Tip: defensiv/ofensiv
Raza de actiune a pistolului: 15 cm
Penetrare blindaj: 0

Avand ca arma pistolul, acest soldat este eficient in actiuni rapide, cand distanta pana la tinta este mica (close combat). Avand o arma rapida, acesta poate trage mai multe focuri decat o pusca, creand confuzie si sovaieli, insa raza mica de actiune si lipsa de precizie pot pune soldatul intr-o pozitie periculoasa si expusa la focurile armelor mai grele si mai precise.
Sunt foarte folositori in ambuscade si misiuni de cercetare, cand distanta pana la inamic este mult mai redusa decat in luptele uzuale.


Numarul 3: Puscas 1
Arma caracteristica: M1 Garand, semi-automatic rifle
Tip: ofensiv
Raza de actiune a pustii: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Pusca M1 asigura un foc sustinut, facand astfel, posibila avansarea sub foc inamic, cu sustinerea proprie a unui foc destul de rapid. Acesti soldati sunt foarte buni in ofensiva, asigurand un baraj puternic impotriva inamicului, datorita rapiditatii de tragere si incarcare a armei. Acestia sunt prezenti in toate batalioanele armatei deoarece pot sustine un foc precis impotriva adversarului si il pot tine la o distanta apreciabila, in timp ce soldatii proprii avanseaza.
Numarul 4: Puscas 2

Arma caracteristica: M1 Garand, semi-automatic rifle
Tip: defensiv
Raza de actiune a pustii: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Acest soldat este alternativa "crouch" a numarului 3, avand o buna pozitie pentru defensiva, inaltimea mica facandu-l sa se poata ascunde usor dupa obstacole relativ scunde.


Numarul 5: Radio-transmitionist
Arma caracteristica: M3 "Greasie Gun" (inactiva)
Tip: defensiv/ofensiv

Acest tip de soldat este vital pentru buna coordonare a luptelor de orice fel, insa incapacitatea de a folosi arma il face "sitting duck" pentru focul inamic. Este prezent, in numar mare, in batalionale de radiotransmisie si radiolocatie, prezenta lui fiind obligatorie ca operator radar sau radio; de asemenea, fiecare batalion are cel putin unul, pentru a-si putea sincroniza actiunile cu restul armatei.


Numarul 6: Operator arma antitanc
Arma caracteristica: M9 Lansator de Rachete Bazooka
Tip: defensiv/ofensiv
Raza de actiune a lansatorului: 15 cm
Penetrare blindaj: Blindaj usor

Arma pe care o poarta soldatul poate distruge atat tancuri usoare, cat si ale vehicule si obstacole (ca sarma ghimpata). Fiind in pozitia "culcat", este mai ferit de focul inamic decat restul soldatilor, insa asta il si dezavantajeaza in timpul luptelor pe terenuri cu multe obstacole inalte.
Este ideal de folosit in ambuscade, insa nu este recomandat pentru misiuni de cercetare "pe jos" deoarece este mai greoi decat ceilalti, iar rezerva de proiectile pe care o poate cara este destul de mica.


Numarul 7: Soldat de asalt
Arma caracteristica: M1 Garand, semi-automatic rifle
Tip: ofensiv
Raza de actiune a pustii: 20 cm
Penetrare blindaj: 0

Acesta este cel mai incomod soldat dintre toti, pozitia sa facandu-l sa fie foarte instabil, mai ales pe terenuri mai putin plate. Avantajul acestuia ar fi ca este specializat in atacuri rapide si lupta corp la corp. In zone defensive, cu intarituri, un grup de soldati de tipul acesta poate forma un zid de baionete (ca o falanga), reusind sa respinga un atac mai lejer al infanteriei.
Din cauza comoditatii, am dotat numai Divizia 7 Infanterie cu acesti soldati.

Numarul 8: Comandantul din teren al Armatei Terestre
Arma caracteristica: Thompson SMG
Raza de actiune a SMG: 15 cm
Penetrare blindaj: 0

Acesta este comandantul Armatei Terestre americane, insotind Divizia 1 Blindate, oriunde s-ar afla, comandand, in acelasi timp, si restul armatei. Are la imediata dispozitie, ca unitate direct comandata, Batalionul 1 Garda (Reg 1 Blindate, Divizia 1 Blindate) -cel mai bun batalion dintre toate cele care compun cele 8 divizii americane. Aceasta unitate raspunde exclusiv comandantului si este formata din cei mai buni soldati, participand, de-a lungul anilor, la cele mai importante campanii: Stalingrad, Campania din Africa, Campania din China, Don, Linia Gustav, Debarcarea din Anzio, Debarcarea in Normandia, si numeroase batalii in Rusia.

Fortele militare - Armata terestra - Infanteria US

Infanteria
Infanteria US (model Standard 2002)

La ora actuala, pot mobiliza exact 790 de soldati, organizati in 8 divizii (3 blindate, 2 mecanizate si 3 de infanterie), plus alti 50-60 din trupe speciale (organizati dupa model SAS sau Navy SEALS).
Diviziile sunt constituite din aproximativ 90-100 soldati, indiferent daca sunt blindate, mecanizate sau infanterie. Diviziile blindate si cele mecanizate au la centru o divizie de infanterie, in jurul careia graviteaza tot felul de vehicule, blindate sau nu. Aceste unitati sunt autonome, avand ca subdiviziuni 2 sau 3 regimente, fiecare cu cate 2 sau 3 batalioane. Fiecare batalion poate indeplini un anume rol (artilerie, AA, garda, asalt, antitanc, radiotransmisie si radiolocatie, etc), sau poate fi pur si simplu de infanterie. Soldatii din aceste unitati indeplinesc rolurile pentru care sunt repartizati, insa pot, de asemenea, sa indeplineasca si alte roluri. Absolut toti soldatii sunt combatanti activi, deci fiecar poate lua parte la lupta, cu arma caracteristica.

Si in acest capitol exista cateva conventii, destul de importante:
-soldatii vor folosi doar arma lor caracteristica si nu vor putea sa o schimbe
-pentru a face deosebirea dintre raniti si morti, cei dintai vor "cadea" cu capul spre linia inamica, iar ceilalti cu capul spre linia proprie (mai concis, mortii cad pe spate, iar ranitii pe burta)
-armele vor avea efectul descris in caracteristica fiecareia si nu vor exista abateri de la aceasta (adica nu se pot distruge tancuri cu grenade sau pusti)
-o conventie preferentiala: fiecare batalion are soldatii de aceeasi culoare si nuanta
-pentru identificare, pe placa-postament a fiecarui soldat va fi notat nuarul batalionului din care acesta face parte (un numar unic, indiferent de divizie)


Organizarea Diviziei 1 Blindate(Organizarea si dotarile fiecarei divizii vor fi prezentate dupa prezentarea categoriilor Infanterie, Aviatie, Marina,)

Fortele militare - Armata terestra - Introducere

A. Armata terestra

Introducere

Acest capitol va contine structurarea din prezent a armatelor mele.
Pentru inceput, trebuie sa mentionez ca, de obicei, sunt prezente in teren doua tabere: SUA si o alta natiune. Nu am nicio simpatie sau afiliatie catre americani, insa mi-au placut cand eram mai mic si mi-a fost greu sa-i "schimb". De-a lungul vremii, insa, am avut niste schimbari in structura, tactica, strategie sau concept, unele mai importante, altele mai putin importante. Eu le numesc reforme si astea-s cele care au avut un efect mai pronuntat:

-1997-1998 - prima achizitie de soldati; se formeaza armata SUA (care continea absolut fiecare jucarie disponibila)
-1999-2000 - se reformeaza armata, nemaifiind acceptate in randurile sale decat echipamente exclusiv militare (cu mici exceptii)
-2002 - se structureaza armata terestra in divizii si se incepe reforma de uniformizare a echipamentului militar (incep sa se excluda vehicule si avioane in singur exemplar)
-2002-2004 - se constituie marina US, cu vase cioplite grosolan in lemn; primele consemnari ale bataliilor, pentru statistica (prima batalie consemnata, Munchen - 17 Feb. 2002); primul razboi organizat, cu tari teritorial stabilite
-2003-2004 - rapoarte saptamanale consemneaza fiecare aspect al armatei
-2004-2005 - armatele inamice se restructureaza, incepand sa fie dotate, la randul lor, cu tehnica militara serioasa (fara tunuri din tuburi de pixuri); incepe redactarea rapoartelor post-actiune si a hartilor tactice, sistem ce va facilita mult evolutia tactica si strategica a luptelor
-2005-2006 - armata SUA trece prin epurari serioase, numeroase vehicule si avioane fiind scoase din activitate (vandute diverselor natiuni)
-2006 - marina primeste noi nave (machete heller 1/400), cedand navele vechi, de lemn ( din care au mai ramas 2 crucisatoare, inca intregi); campania de trei zile din Leningrad, la inceputul anului 2006 este martora folosirii primei fise tipizate, ordinul de zbor, care inca este folosit de aviatie (s-a schimbat doar formatul, in 2011)
-2006-2007 - Debarcarea de la Anzio, Linia Gustav si Campania din Africa reprezinta puncte de cotitura in abordarea tacticilor si strategiilor aplicate
-2008 - achizitionarea de material combatant substantial duce la o reforma uriasa in armata inamica, trecandu-se la o uniformizare generala, dupa modelul armatei US
-2008-2011 - Se introduce registrul artileriei, o modalitate de comanda si control a focului artileriei mult imbunatatita, se introduce conceptul de crima de razboi, deci si conceptul de tribunal si procese pentru criminalii de razboi (imediat dupa terminarea campaniei din Berlin, incepe Procesul de la Berlin, nefinalizat, inca), se introduce Conventia de la St. Lo, care legifereaza conceptele de crima de razboi, crima impotriva umanitatii, tribunal international, etc., si care se aplica retroactiv, pentru prima data armatele inamice sunt net superioare in armament si soldati armatei SUA, se reintroduc rapoartele si cotizatiile saptamanale, menite sa constituie un buget exclusiv militar (sistem introdus in anii 2003-2004), se introduc exercitiile si testele militare pentru verificarea capabilitatilor unei arme sau a unui vehicul, inainte de introducerea lor in lupta (AH 64 Apache, UH 1 Huey, F 15 Eagle, etc), se redacteaza primele numere din "The Military Observer", un ziar/revista, in format A4 (o foaie, fata-verso), ce contine actualitati militare si financiare, precum si articole cu prezentari ale unor campanii militare sau a tehnicii militare folosite, se contureaza folosirea jurnalelor de bord pentru fiecare tip de avion in parte, se pun bazele sistemului de aprovizionare cu combustibil si munitii, pe baza deja existenta a sistemului de buget militar, se incepe stocarea miilor de pagini cu harti si rapoarte, in format digital, si altele.
-2011 - 2012 - achizitii masive, fara precedent (300 de vehicule si piese de artilerie - dintre care numeroase modele noi -  si peste 1500 de soldati), intr-o perioada de 9 luni, incepe reformarea tuturor armatelor, nu numai a celei americane si dotarea masiva cu vehicule de transport, tancuri si avioane, se introduc rezolutiile, primele ordine cu caracter legislativ, noi tipuri de rapoarte, pentru evidenta financiara, sunt redactate contractele si fisele de schimbari structurale, ce tin evidenta tuturor modificarilor aduse in armata americana si nu numai, se introduc noi fise tehnice si noi ordine de zbor, continua sistemul de testare al noilor tipuri de armament (primul test real cu rachete SCUD inarmate cu focos conventional), armata americana trece prin prima reforma serioasa dupa aproape 9 ani, avand la dispozitie motorizare pentru toate piesele de artilerie si rotunjindu-si totalul de blindate la peste 80 si ridicandu-si numarul de soldati din fiecare divizie la peste 100 (maxim 140), prin introducerea noilor batalioane mixte si de geniu.
- iunie - octombrie 2012 - este formata, pentru prima data, prima armata cu aceeasi organizare ca Armata americana, Armata chineza; aceasta, impreuna cu celelalte armate ce vor fi formate de-a lungul vremii, vor folosi integral aceleasi protocoale si sisteme pe care armata americana le-a folosit exclusiv pana acum (protocoale pentru artilerie si aviatie, fise-pierderi la nivel de batalion, ordine de zbor, etc.); se incepe trecerea spre tehnoredactare si digitalizare a tuturor fiselor si rapoartelor (cu exceptia hartilor), se reia, a patra oara, redactarea rapoartelor saptamanale si colectarea fondurilor, precum si redactarea "Observatorului Militar", intrerupte in martie-aprilie 2012, se finalizeaza dosarul campaniei din Ardeni (vara 2009), se intrerupe conflictul cu Japonia, dupa trei ani de razboi, SUA nefiind in conflict cu nicio natiune, dupa multi ani; se contureaza prospectul folosirii materialelor achizitionate de la TSD, in noi conflicte; elicopterele incep sa preia din ce in ce mai mult din rolurile avioanelor de lupta.

Terenul - Concluzii

Concluzii

Ideile prezentate pe blog, la acest capitol, sunt sumare, urmand ca fiecare sa dezvolte principiile si conceptele dupa propriile viziuni. Amintesc, din nou, ca aceste "conventii" se refera strict la masurile adoptate de mine, pana acum, pentru a uniformiza dinamica in teren si nu sunt, sub nicio forma, regului obligatorii pentru nimeni.

La finalul capitolului, putem formula cateva idei care sa rezume tot ce-am zis pana acum:

Oricat de dezvoltata ar fi tehnica navala a unei natiuni, o casa nu permite desfasurarea in masa a unei flote, avand in vedere spatiul limitat; aceasta si existenta insulelor fac dificile manevrele maritime, cu masari mari de nave; trebuie stimulata productia de nave mai mici, mai rapide si mai putin costisitoare;

Plajele, trecatorile si, intr-o anumita parte, dealurile si muntii reprezinta puncte defensive formidabile, care, puse in valoare, pot opri armate superioare numeric;

Platourile intinse favorizeaza inaintarea in forta a blindatelor, insa punctele cheie trebuie ocupate prioritar, la fel ca in realitate;

Prumurile, care, de obicei, nu sunt vizibil delimitate de context, sunt totusi, o alegere buna, in privinta protectiei impotriva atacurilor adverse;

Caile ferate, desi costisitoare si greu de desfasurat, reprezinta un avantaj net pentru cel ce le detine, cel putin in domeniul transportului;

Solurile nisipoase si cele mlastinoase trebuie evitate cu orice pret;

Desfasurarile mari de forte reprezinta puncte vulnerabile; de aceea si nevoia de rapiditate in actiuni, ce da dinamismul luptelor;

Superioritatea aeriana este completa doar daca sunt detinute si aerodromuri in pozitii strategice; plasarea a multor avioane pe aeroporturi improvizate sau plasate la intamplare nu face decat sa ofere pe tava aparatele inamicului;

Este necesara o cooperare totala intre unitatile de acelasi fel sau de tip diferit, mai ales in timpul ofensivelor in campii;

Pragurile (trecatorile), reprezinta punctele strategice de cea mai mare importanta dintr-o camera si zonele cu cel mai intens trafic, atat aerian cat si terestru;

Spatiul extrem de limitat dintr-o locuinta nu permite desfasurarea, in mod verosimil, a unor armate uriase, cu mii de soldati si sute de vehicule si avioane. Efortul trebuie concetrat pe dezvoltarea calitativa a unei armate (doctrina stabila, strategii coerente, tactici avansate, logistica dezvoltata si birocratie minimalista), mai mult decat pe cresterea numerica a unitatilor;

Razele de actiune ale vehiculelor si avioanelor, precum si bataia tunurilor, rachetelor sau a armelor usoare trebuie adaptate dupa marimea si fragmentarea spatiului in care se vor purta bataliile, limitandu-le, in functie de rolul fiecareia, pentru a da o nota de realism jocului;


Guadalcanal, 9 Feb 2010
Inainte de invazia americana
Se poate observa combinatia de diferite forme de relief: marea (covorul pe care este asezata nava), insula (patura asezata in forma de triunghi) si doua coline, de inaltimi mici (zonele fortificate de langa latura stanga - oblica - a insulei).
Colinele au fost create prin incretirea paturei si amplasarea unor carti dedesubt

Terenul - Solurile

Solurile

Solurile reprezinta, in general, unul din principalele motive invocate in cazul castigarii sau pierderii unor batalii. Nu le-am pus la capitolul Clima deoarece, spre deosebire de mediul natural, in casa, acestea chiar nu au nicio legatura cu factorii de mediu si clima. Nu trebuie sa mai mentionez ca "solurile" dintr-o locuinte nu sunt, de fapt, soluri, ci plansee de beton acoperite dupa gust si buget. Astfel, acestea nu au proprietatile pamantului (tzaranei): nu sunt maleabile, nu se faramiteaza, nu au cute sau tot felul de crestaturi, etc. Bineinteles, unele proprietati pot fi imitate (prin incretirea covorului, de exemplu), insa, in general, acestea se comporta ca niste roci extrem de dure, acoperite de un strat subtire de "roca mai putin dura" (covorul).
Lipsa de maleabilitate a podelelor face ca transeele sau gaurile facute la impactul proiectilelor sau bombelor sa fie doar un vis frumos; lipsa transeelor, in mod special, face ca tehnicile defensive sa fie nitel diferite fata de aceleasi metode, folosite la scara 1/1.
Eu am mers un pic mai departe si am clasificat stratul superficial (covorul), in mai multe categorii, in functie de proprietatile sale.

Soluri normale, semidure
Acestea sunt cele mai prezente in casele concetatenilor; ele au proprietatea de a nu stingheri aproape deloc inaintare vehiculelor sau a soldatilor, sunt destul de plate si tari si sunt reprezentate de banalul covor sau banalele carpete sau...etc. Acestea reprezinta un teren propice pentru ofensive (avand in vedere ca, de obicei, sunt prezente in platouri), dar si pentru defensiva (se pot forma incretituri destul de inalte pentru a putea constitui un zid putin costisitor si destul de time-effective).
Solurile normale sunt perfecte pentru dezvoltarea retelelor de drumuri si cai ferate, cat si a aerodromurilor sau a pistelor de decolare temporare.

Soluri dure

Solurile dure sunt zonele din case in care dusumeaua, oricum ar fi, este lasata neacoperita. De obicei, sunt reprezentate de parchet sau faianta si sunt cea mai buna zona pentru autovehicule si soldati (adica pentru mobilitatea crescuta si pentru faptul ca nu au obtacole care sa ingreuneze plasarea soldatilor).
Din pacate, aceasta proprietate face si ca defensiva sa fie cat se poate de costisitoare: terenul plat necesita numeroase fortificatii de construit, culoarea stearsa sau uniforma face ca vehiculele si soldatii de culori contrastante sa se vada de la o posta sau 2 (poste), etc.
Terenul acesta nu este favorabil 100% nici ofensivelor; zonele largi, fara acoperire, fac aviatiei o favoare uriasa, avioanele putand dobori soldati si vehicule fara deosebire. Insa, pentru un atac in forta si foarte rapid, solurile dure sunt numai bune.
Nu trebuie sa mai mentionez dar o fac: aerodromuri, drumuri, cai ferate- merg foarte bine; insa, din nou, efectul de camuflare vizuala este slab, iar drumurile trebuie marcate destul de vizibil, insa si aceste marcaje se vad foarte bine din aer.

Soluri nisipoase
"Nisipoase" e un termen pretentios si e pus destul de fortat; acestea sunt reprezentate de covoarele sau mochetele care au tzsatura mai "pufoasa", lucru ce face cam anevoioasa mobilitatea vehiculelor (insa tancurile nu au de suferit), si stabilitatea soldatilor.
Aceste zone trebuie evitate cu orice pret in ofensive, avand in vedere ca rotile masinilor se blocheaza cu fibre de la covor iar soldatii cad mereu si mereu trebuie ridicati (nu prea reactioneaza la ordine de genu "mergi sau crapa").
In defensive, o astfel de zona este folositoare pentru a proteja cat de cat, un falanc sau partea frontala; in combinatie cu minele, sarma ghimpata si cuiburile de mitraliere si artilerie, terenurile pot reprezenta o piedica mare in fata unei ofensive. Acestea sunt cele mai potrivite locuri pentru plasarea minelor (avand fibrele mai ridicate, dispozitivele pot fi mascate usor).
Drumurile ies din discutie. Dupa cum am explicat mai sus, o sa pierdeti timpul curatand rotile masinilor si tot ridicand soldati; tancurile sunt...tancuri, deci nu au nevoie de cine stie ce drumuri, terenul fiind destul de bun pentru deplasarea lor.
Caile ferate nu prea sunt influientate de acest tip de "sol", doar daca sinele sunt f flexibile si usoare, formandu-se astfel, tot felul de cute,ce pot arunca de pe ele niste vagoane mai subrede.
Aerodromurile sunt in regula, doar daca sunt plansee din carton sau placaj sau plastic; altfel, avioanele nu pot ateriza sub nicio forma pe astfel de covoare.

Soluri "mlastinoase"
Ok, deci, astea sunt abominabile. Sunt reprezentate de covoarele alea de lana sau mai stiu eu ce, care gadila in mod placut talpa, cu fibrele alea care de ridica pana si la 5 cm inaltime.
Orice incercare de traversare a acestor zone, CU ORICE FEL DE VEHICUL SAU SOLDAT e complet sinucigasa, avand in vedere ca o masina sau un tanc nu pot inainta nici 10 cm; soldatii n-or sa stea in picioare nici daca ii rugati.
Deosebire dintre "mlastini" si "nisipuri" e data de faptul ca la nisipuri, exista o uniformitate la nivelul solului (fibrele ce "se ridica" sunt la aceeasi inaltime, cel mult 0.5 cm), pe cand mlastinile sunt covoare sau carpete latzoase si complet enervante. Am avut, acum ceva ani, de-aface cu astfel de terenuri, intr-o campanie; n-am reusit nimic, fiind nevoit sa inconjor o gramada si sa pierd timp la greu.
In ofensive, trebuie evitate cu orice pret, insa defensiva are mult de castigat, fiind complet protejata in zona in care se afla mlastina (toata lumea stie ce bataie de cap au fost mlastinile Pripet de-a lungul istoriei).
Drumurile si aerodromurile ies din discutii. Desi o pista de zbor din placaj ar merge foarte bine, fiind destul de grea incat da preseze covorul, orice utilitate din jurul ei ar fi aproape imposibil de plasat, avand in vedere ca vehiculele nu se pot misca aproape deloc.
Caile ferate cu sinele dure n-au nicio problema, insa existenta garilor in astfel de zone e exclusa; de asemenea, daca locomotiva e incapacitata in mijlocul unei mlastini, continutul trenului e total imobilizat si vulnerabil la atacuri aeriene.

Terenul - Clima

Clima

Acest capitol este mult mai putin complex decat cel anterior, avand in vedere ca formele de relief sunt mult mai bine delimitate una de cealalta decat climatele.
In general, eu folosesc modelul temperat continental, lasand vremea de-afara sa-si faca simtita prezenta si in casa; insa aceasta se refera doar la nivelul temperaturilor (nu pot lasa geamuri deschise sa ninga sau sa ploua...).

Vanturile

Acestea aproape ca lipsesc cu desavarsire intr-o casa, asta schimband destul de putin contextele tactice si strategice ale unei campanii. De obicei, cand miscarile aerului isi fac simtita prezenta si in casa, singurele nivele afectate fiind cele ale aviatiei, unde zborurile sunt cat de cat stanjenite. Binainteles, cateodata se face destul curent incat sa darame cativa soldati mai instabili fizic, dar asta se intampla cat se poate de rar si nu afecteaza cu nimic operatiunile de la nivelul solului. Cat despre miscari ale aerului violente (uragane, tornade, etc), nici nu poate fi vorba.
Un alt nivel la care mai poate fi simtita prezenta vanturilor ar mai putea fi marina; se poate adauga ceva tangaj la o nava, acest fapt ducand la cativa soldati cu moralul scazut de raul de mare, insa nimic important.
Cel mai afectat este tirul artileriei, care, in general, este cat de cat, precis (70% din proiectile cad in zona dorita). Diferenta consta in scaderea cu 10% a acuratetei artileriei.

Precipitatiile
Acestea lipsesc cu desavarsire, din pacate. Spun din pacate deoarece ar fi fost mult mai incitant sa se poate lua in calcul inundatii sau troiene, care sa blocheze inaintari sau sa asigure retrageri.
Zapada ar putea fi reprezentata, de cei care vor mai mult realism in joc, de granule de polistiren. Eu nu am adoptat, inca, aceasta idee avand in vedere gradul ridicat de munca pe care trebuie sa-l depui pentru a curata polistirenul de pe toate suprafetele pe care a fost aplicat.

Vegetatia

Aceasta se reduce tot la plastic, insa nu e obligatorie. Adica in cazul existentei unei formatiuni mari (padure, parc, etc), aceasta intra in capitolul conventiilor permanente, insa daca este vorba de niste copaci razleti, se pot reprezenta oricand e nevoie.
Padurile sunt un punct strategic destul de important, atat in defensiva cat si in ofensiva. Insa, avand in vedere ca intr-o camera, proportia padurii nu poate fi foarte mare, iar densitatea copacilor destul de mica (ca sa nu stanjeneasca miscarea soldatilor printre ei), acestea au o influenta scazuta (insa nu neglijabila), asupra dinamicii bataliei, influientand mai mult atacurile aeriene (cand vizibilitatea la nivelul solului e ceva mai redusa).
Pentru reprezentarea vegetatiei se mai pot folosi atat plante artificiale, achizitionate special pentru acest scop, precum si plante naturale.

Fauna

Pentru un realism crescut al intregului ansamblu al "razboiului", acestea sunt un accesoriu bine-venit, atat in zone locuite (ca animale domestice, la ferme, in sate, etc.), cat si in zone nelocuite (in special in paduri, unde gama de animale salbatice este enorm de variata). Animalele pot fi achizitionate la fel ca soldatii, de la diverse magazine, fiind la latitudinea fiecaruia la ce scara vrea sa le reprezinte sau rolul pe care i le confera. Eu, din lipsa de resurse, nu prea am avut ocazia sa experimentez in asemenea detaliu, insa atat vegetatia cat si fauna sunt elemente pe care vreau sa le dezvolt, in viitor, cand o sa am atat timp pentru implementare, cat si bani, pentru achizitie si dotari.
De asemenea, animalele pot reprezenta si un mijloc strategic pentru o armata, atat din punctul de vedere al nutritiei, cat si din puctul de vedere al transportului, caii, spre exemplu, putand tracta piese de artilerie, cand vehiculele dedicate lipsesc.
Eu detin un numar de aproximativ 200 de cai, de la kit-urile 1/72 Zvezda, cu cavalerie. Soldatii calare pot fi indepartati iar caii folositi pentru tractat. N-am folosit, inca, aceasta metoda, insa o mentin ca o idee de luat in considerare.

Terenul - Trecatorile sau pragurile

Trecatorile sau pragurile

Acestea reprezinta cele din urma forme de relief intalnite intr-o casa. Si e de prisos sa spun ca sunt si cele mai importante din punct de vedere strategic. Aceasta se datoreaza faptului ca pozitia unui prag permite celui ce o detine sa aiba o superioritate neta asupra inamicului, deoarece din acest loc poate observa o mare parte din terenul advers.
Pentru a putea controla o camera, trebuie ca toate pragurile sa fie detinute de o anumita natiune. Acestea sunt zone perfecte pentru asigurarea defensivei, avand in vedere ca sunt foarte inguste si nu pot fi flancate. Singurul avantaj pentru un atacator ar fi neta superioritate in blindate si aviatie. Insa chiar si in aceste conditii, defensiva poate respinge un atac de proportii destul de usor si cu putine eforturi materiale.
De asemenea, existenta unui prag inalt poate fi un urias impediment pentru avansarea blindatelor, deci, o linie antitanc "naturala". Constructia de podete sau poduri de catre genisti este mult ingreunata in aceste conditii.
Cel mai mare dezanvantaj al defensivei ar fi ca intreaga forta este concentrata intr-un spatiu foarte mic si, astfel, expusa bombardamenteleor prelugite. Insa aceasta hiba poate fi usor contracarata de "subtierea" liniei si plasarea pe aceasta a minimului necesar apararii, grosul trupelor fiind plasat in spate, in siguranta.

In alta ordine de idei, trecatorile au spatiile aeriene intens circulate si, astfel, devin o buna pozitie pentru apararea AA. Pentru ca aviatia inamica sa atace pozitiile unei natiuni, trebuie ca aparatele acesteia sa treaca prin cel putin o trecatoare; 2 lansatoare AA ghidate de un radar amplasat pe o inaltime pot face o treaba excelenta (mai ales daca sunt plasate pa "flancurile" pragului, in dreptul peretelui).
Intr-o actiune ofensiva, totul graviteaza in jurul ocuparii primei trecatori. Dupa asta, blindatele se pot revarsa prin ea si pot ocupa foarte repede punctele slabe ale inamicului. Existenta unor poduri consolidate (in zonele cu praguri inalte), creste importanta acelui loc. Pe de alta parte, o tara invadata trebuie sa faca orice pentru a putea distruge toate constructiile si instalatiile dintr-o trecatoare, ingerunand, astfel, inaintarea inamica. Ofensiva poate, de asemenea, sa distruga capabilitatile de asigurare a transportului din spatele liniilor inamice, taindu-le sau intarziindu-le, astfel, retragerea.

Trecatorile reprezinta si noduri rutiere importante. Avand in vedere ca de la un prag la altul sau de la un prag spre adancimea terenului exista drumuri, intr-o trecatoare sau in apropierea ei vor exista intotdeauna intersectii. De asemenea, aceste zone reprezinta si puncte de blocare a traficului, care pot reprezenta adevarate tinte pentru artilerie sau aviatie.
Tot in aceste zone sunt si punctele de intersectie ale cailor ferate cu drumurile.
In cazul in care se stabileste conventia unei mari care se intinde in spatiul a doua camere (incluzand, astfel, si o trecatoare), regulile de angajament raman aceleasi, cu mentiunea ca se pot folosi peretii pentru acoperire si pentru ambuscade; regulile raman valabile si in luptele terestre si chiar si cele aeriene, peretii acoperind semnalele radar ale instalatiilor AA.


Caz ilustrativ pentru aparare antiaeriana in zona pragurilor

Terenul - Dealurile si muntii

Dealurile si muntiiAceste forme de relief sunt, pe cat de rare, pe-atat de folositoare in defensiva. Din nefericire, posibilitatea de a reprezenta practic un deal (sau, mai rau, un munte), este total ingreunata de anatomia unei case.
Astfel, un deal poate fi reprezentat de o patura, jumate pusa pe un pat, jumate pe jos, pentru a creea panta. Needless to say, muntii merg reprezentati cam la fel, insa cu ajutorul unei piese de mobilier mai inalte. In conventiile mele, am exclus partial paturile, mai exact partea plata de deasupra, deoarece, la nivelul civilizatiei la care am eu natiunile, este foarte greu de ajuuns la o asemena inaltime. Bineinteles, daca se poate face dovada unei escaladari a peretelui lateral (adica prezenta a unor ate pe post de funii si alte materiale suport pentru o asa aventura alpinistica), n-am nicio problema; insa asta se intampla foarte rar, dintr-un motiv foarte simplu: durata in care o divizie se poate catara pana pe pat e cam de o zi, iar lucrurile avanseaza destul de repede. Dar sa zicem ca divizia x are la dispozitie timpul de escaladare. Problema e ca raza de actiune a armelor de infanterie e insuficienta pentru a reprezenta un pericol pentru cei de jos. In plus, o mica recunoastere cu aviatia, vreo 2 Phantomuri si vreo 2 Skyhawkuri cu napalm si Mk 82 si gata cu divizia inamica. Sa zicem, ca prin nu stiu ce circumstante, eu nu pot afla ca unitatea e pe pat. Pentru ca aceasta sa realizeze o miscare de invaluire sau alte sporturi de-astea, trebuie sa se dea jos, ceea ce lasa soldatii complet descoperiti pe timpul coborarii. Deci, folosirea paturilor aka platouri pe deal este destul de ineficienta la acest nivel. Mai problematic a fost in perioada in care am folosit elicoptere. Acestea puteau asigura un avantaj tactic considerabil. Insa vremurile alea sunt apuse din cauza lipsei de interes pentru dezvoltarea acestei ramuri a industriei militare (m-am axat mai mult pe achizitia de vehicule si soldati...eram mic, nu stiam prea multe).
Cel mai mare avantaj (si cam singurul), dupa mine, il reprezinta pozitiile de artilerie, bine mascate, de pe pat. Cu o baterie de 4 obuziere, un aparat, 2 de recunoastere aeriana si 2 unitati de reglare a tirului pe podea (formate fiecare din 1 willis, un vehicul de protectie si 4-5 soldati), pot opri orice ataca, oricat de mare si smecher ar fi el. Bineinteles, si tactica asta are punctele ei slabe: un atac aerian sustinut poate distruge piesele de artilerie, la fel poate face si o baterie de artilerie grea, etc. Insa plasamentul pe deal (sau, in cazul obuzierelor, in spatele lui), reprezinta un avantaj fata de plasamentul artileriei la nivelul solului.
Dezavantajele sunt multe. In primul rand, o hiba de comoditate: pe patura aia care sta cum sta, soldatii trebuie asezati si reasezati de zeci de ori, pt ca pica, din cauza instabilitatii unghiului la care este patura fata de sol. In al doilea rand, toate unitatile plasate pe un deal "arata" inamicului exact cati soldati sunt in defensiva, spre deosebire de liniile din platouri, care, vazute din fata, nu dezvaluie nimic inamicului. In al treilea rand, e un dezavantaj tactic considerabil: de obicei, paturile sunt lipite de un perete. Astfel, dealul o sa fie orientat cu "fata" spre peretele opus. Adica orice soldat pus in defensiva va sta cu spatele la pat (fara aia de pe el). Deci, in cazul unui atac sustinut, retragerea nu poate fi efectuata decat uphill, apoi pe pat, apoi la perete, apoi...gata. Asta poate fi contacarata prin existenta unor unitati puternice necunoscute adversarului; cei de pe deal se retrag anticipat, atragand dupa ai unitati inamice, car sunt atacate, la randul lor, de unitatile ascunse, in flanc sau in ariergarda. Dar asta se intampla cat se poate de rar (nu tin minte niciun caz identic astuia, poate doar ceva asemanator, sa fie vreo unul).

Dealurile si muntii nu sunt o zona propice pentru dezvoltarea cailor ferate, a drumurilor si a aerodromurilor. Insa, cele dein urma ar putea fi construite pe un pat, insa zona e complet nepotrivita pentru conventiile mele, de exemplu. Doar in situatii de forta majora as putea recurge la constructia unui aeroport, si atunci, doar pentru avioane de transport (care la mine sunt cu elice), care nu necesita lucrari la fel de elaborate ca pistele pentru aparatele cu reactie.
De asemenea, pe dealuri pot fi amplasate sisteme radio si radiolocatie, cu sau fara deservire la antiaeriana. Insa, necamuflate cum trebuie, acestea reprezinta tinte sigure pentru aviatie, iar pierdera unui sistem radar este aproape inacceptabila (am doar 3), atat pentru AA, cat si pentru alertarea aviatiei proprii (din nefericire, duc lipsa de unitati radar aeropurtate, radarul de pe avioane conventionale nefiind eficient pentru alerta timpurie).

Caz ilustrativ pentru o capcana bine pusa

Dealurile si muntii sunt avantaje in cazul tacticii avansarii indirecte (care nici nu prea e posibila fara o forma de relief inalta). Aceasta presupune ca o parte din armata sa tina in loc inamicul, in timp ce o alta avanseaza, sub acoperirea dealului, pana pe flancul adversarului. Seamana, oaarecum, cu ultimile schite, insa nu presupune folosire dealului ca punct de masare a infanteriei.
Tactica a fost folosita cu succes de Frederick cel Mare impotriva austriecilor, in batalia de la Leuthen.
Insa, luand in considerare faptul ca, in cazul nostru, ambele parti combatante au la dispozitie aviatia si unitati mecanizate, acest lucru este mult mai greu de realizat.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Terenul - Platourile

Platourile (campiile)Dupa cum probabil in fiecare casa e la fel, la mine acestea ocupa cel mai mare procent din repartizarea formelor de relief, adica vro 30-40%.
In general, platourile au cam aceeasi reprezentare ca un lac sau o mare, adica un covor sau o piesa de marochinarie mai mare (sau mai mica).
Zonele mici, flancate de zone de relief inalt sau acvatic se convin a fi parte dintr-o forma de relief vecina, deoarece marimea nu-i "permite" sa acceada spre o liga superioara. Astfel, daca o zona patrata este invecinata de o mare pe 2 laturi si de munti pe 2 laturi, zona respectiva va fi parte din mare. Eu mi-am stabilit conventiile pentru platouri la cel putin o arie de 1m/1m, o zona indeajuns de mare pentru a gazdui o baza militara medie, pentru un regiment.
Zonele de campie (platourile), sunt cele mai folosite in cadrul operatiunilor militare, datorita intinderilor lor, insa si datorita faptului ca sunt plate iar aria vizuala si mobilitatea sunt,astfel, nelimitate(pana la peretele opus).
De asemenea, aceste zone permit dezvoltarea drumurilor si cailor ferate, care dau un plus de viteza inaintarilor dar si retragerilor ("cel ce se retrage va lupta in alta zi").

Drumurile nu sunt ca la matematica (cea mai scurta distanta dintre 2 puncte), ci sunt alese astfel incat sa ia in considerare mai multi factori:
1. Nu se face un drum paralel cu marea insa foarte aproape de aceasta (decat daca nu e legat la niciun alt drum, insa nici macar asa nu e chiar indicat). O debarcare usoara si trupele pot avansa adanc in teritoriu inainte ca defensiva sa se trezeasca.
2. Drumurile trebuie sa fie cat mai ferite din calea atacurilor aeriene (cel mai indicat ar fi sa treaca pe sub cat mai multe spatii acoperite, ca mesele, scaune, etc., insa nu e de preferat sa treaca pe sub TOATE)
3. Daca nu este posibilitatea 2, acestea ar trebui construite cat mai aproape de un perete, astfel incat aviatia sa nu poata ataca decat pe lungimea lui si nu din toate directiile
4. Ar trebui evitate zonele usor de minat sau zonele usor de prins in ambuscada.
5. In general, trebuie luata in considerare si conventia pe care am dat-o la inceput (cea cu zonele VIZIBILE, cum ar fi zona din margine a unui covor, cu bata intalnita pe fiecare latura a lui)

Bineinteles, in zonele de campie, vehiculele pot circula cum vor si pe unde vor muschii lor (avand in vedere ca terenul este cat se poate de plat iar zona delimitata ca "drum" nu se deosebeste cu nimic fata de restul zonelor), insa, ar fi indicate marcarea drumurilor deoarece acestea asigura un bun traseu pana la destinatie, ferit, cat de cat, de atacuri aeriene sau de camerele aparatelor de recunoastere sau de alte pericole. De asemenea, o fasie ingusta (de pana la 10 cm), poate fi usor inspectata impotriva minelor sau a altor capcane, pe cand o intreaga zona (cat un covor de 2m/2m) nu poate fi asigurata decat cu irosirea a importante unitati.
Tot un dezavantaj al desconsiderarii drumurilor ar fi traficul infernal de la punctele de trecere (trecatori), adica de la praguri, unde zonele desemnate pentru traversare pot fi cat se poate de limitate. Astfel, daca un convoi de 20 de masini, blindate si camioane, parcurge un platou in ce formatie doresc, vor ajunge la trecatoare mai multe vehicule in acelasi timp, blocand astfel traficul (mai ales daca in zona pragului exista doar un sigur pod ingust, pentru traversare). Astfel, gramada de masini si soferi injurand poate fi o tinta relativ usoara pentru aviatie sau chiar pentru artileria cu bataie lunga.


Si o poza care sa ilustreze ce am zis.
E din debarcarea in normandia, ziua 2. Se mai vede si calea ferata si locomotiva (unde era Divizia 7 SS).
In prim-plan, Divizia 6 Infanterie US ocupand padurea (cat un parc), din centrul Normandiei. Tancurile sunt ale Diviziei 1 Blindate.

Caile ferate sunt destul de noi, ca idee, pentru mine, cel putin. Este adevarat ca in trecut am folosit diverse substitutii pentru acestea, insa nimic nu avea consistenta proiectului de dinainte de Ziua Z, cand am cumparat 14 metri de sina si 3 locomotive, cu vagoanele de rigoare, pentru a asigura transporturile pe toata durata campaniei, avand in vedere ca pana acum, nicio o campanie n-a mai inglobat o intreaga casa.
Datorita mecanismului simplu dar restrictiv de conectare a sinelor, acestea nu pot fi desfasurate decat pe platouri, EXCLUSIV.
Importanta lor...e de prisos sa zic ca sunt la fel de importante pe cat erau si in WW2. Posibilitatea de a transporta pana la 2 divizii odata, fara sa trebuiasaca sa mut fiecare om, masina, tanc in parte este de-a dreptul un dar divin.
In plus, transportul feroviar este mult mai rapid decat convoaiele nesfarsite, care inainteaza dupa voia masinilor din fata; insa este la fel de expus atacurilor aeriene, sina lata si vagoanele mari nepermitand desfasurarea acestora decat in anumite zone, care, deseori sunt mai expuse loviturilor decat drumurile.
De asemenea, curbele largi incetinesc trenul, expunandu-l si la alte pericole.
De departe, cel mai mare dezavantaj il reprezinta faptul ca o masa foarte mare de oameni si tehnica militara este stransa intr-un spatiu mic, lipsit de orice posibilitate de desfasurare, mai ales in timpul rularii. Astfel, o actiune de sabotaj ar putea bloca intariri semnificative, catre front; mai rau e atunci cand trenul este prins intr-o ambuscada. Un atac din ambele flancuri cu artilerie si infanterie ar face praf o divizie in numai 10 minute. Un vagon aruncat in aer poate provoca pierderi de ordinul regimentelor.
Cu toate acestea, intr-o zona controlatta aerian si terestru de o natiune, calea ferata reprezinta cel mai bun si mai rapid mijloc de a transporta rezerve din zonele de profunzime pe front.

Aerodromurile nu pot fi construite decat in zone de campie. Sau pe pat, ceea ce ar fi varful unui oarecare deal, insa doar in conditiile mentionate la inceputul topicului. In general, acestea se convin a fi plasate in anumite zone inca de la inceput.
Acestea, ca si drumurile si zonele de litoral, pot fi reprezentate de o portiune de covor ce poate fi usor identificata prin delimitare vizuala (tot zona din margine). Eu asa folosesc aerodromurile, incercand totusi, sa nu le plasez in zone complet aiurea, cum ar fi pe plaja sau pe praguri. Avand in vedere ca majoritatea aparatelor din dotarea aviatiei mele si a celei inamice e cu reactie, zonele folosite pentru aterizari/decolari trebuie sa fie cat mai lungi si amplasate cat mai strategic. Avand in vedere ca spatiul de decolare a unui aparat, in medie, e de 1m, aceste zone sunt putine si vitale intr-o camera. Aceasta pentru ca am mentionat la inceput ca, desi aerodromurile pot fi convenite de la inceput, se pot construi si altele, insa in locuri prielnice. Asta nu inseamna ca daca cineva vrea sa faca 5 aerodromuri intr-o camera in care 1 ar fi arhisuficient, nu poate face. Eu ma refer la situatii cat de cat acceptabile, la acest nivel...
Aeroporturile reprezinta puncte strategice cheie si, de aceea, trebuie amplasate cat mai ferit cu putinta. Amplasamentul drumurilor poate fi un exemplu bun si pentru aerodromuri, insa pentru acestea trebuie sa existe spatii suficiente pentru gararea avioanelor, iar pista trebuie sa fie indeajuns de lata pentru a permite decolarea a 2 aparate simultan.
Astfel, plasarea lor sub un obstacol (masa, dulap inalt, etc), reprezinta o miscare foarte buna, insa si ea are hibele ei: spatiul limitat si aria vizuala foarte scazuta pana in momentul atingerii pistei de catre in avion in zbor pot semana dezastru printre aterizarile de urgenta sau cele efectuate in graba, in toiul luptei. De asemenea, manevrele complicate si incete pe care le face un avion pana la aterizare il fac vulnerabil la atacuri antiaeriene sau aeriene.
De obicei, eu nu incarc un aerodrom cu mai mult de 6-8 avioane, din lipsa de spatiu dar si din lipsa necesitatii. Avand in vedere ca, pentru o campanie, pot ridica, de ambele tabere, vro 70-80 de avioane maxim, nu se intrevede nicio explicatie pentru concentrarea a mai mult de 10 avioane (aproape 1/4 din flota aeriana US), pe o pista. Avioanele "speciale", ca F117, au mare trecere si nu sunt folosite decat in cazuri aparte. Aceste nu vor fi niciodata plasate pe un aeroport in apropierea frontului. Cel mai de preferat ar fi stabilirea lor intr-o casa diferita, de unde sa loveasca numai atunci cand trebuie. Ceea ce e un cosmar logistic (marirea spatiului de lupta la suprafata a 2 case); de aceea eu le folosesc cat mai rar cu putinta.
Pentru protectia terenurilor de aterizare, eu folosesc cam o divizie de infanterie (sau un regiment motorizat). Insa in orice circumstante, trebuie sa existe o capabilitate de lovire cu infanterie motorizata, adica sa existe mereu sprijin motorizat in apropiere. Bineinteles, sistemele antiaeriene nu pot lipsi. Din lipsa de echipament, un radar deserveste 2 sau 3 lansatoare de rachete AA. Acestea sunt pozitionate cat mai ferit insa cu posibilitati de lovire intr-un unghi mai mare de 90 de grade. In general, insa, adopt un sistem mai "fancy" de protectie antiaeriana: trimit cateva lansatoare prin zonele de trafic aerian intens(praguri), incercand sa inabus un atac aerian inca din faze incipiente.

Platourile reprezinta o zona excelenta pentru ofensiva, spatiul intins si plat permitand desfasurarea a numeroase blindate, iar drumurile ferite si aerodromurile ajuta la obtinerea atat a avantajelor tactice (incercuiri, atacuri "varf de lance", etc), cat si strategice (dominarea unor puncte de control, supravegera spatiului aerian, etc). Bineinteles, cea mai avantajata este tactica blitzkriegului deoarece se poate ocupa, de catre diviziile blindate, un spatiu mare intr-un timp relativ scurt.
Defensiva este ceva mai dezavantajata, datorita numarului mare de resurse folosite la o linie de aparare. Eu am ca defensiva ''standard" in campie, linia dubla, ce e cat de cat eficienta (la scara mica, bineinteles). Pe scurt, acest tip de aparare consta in mentinerea inmicului sub foc continuu pana face contactul cu prima linie, dupa care retrag soldatii pe linia a 2a si, de acolo, ii fac praf. Avand in vedere dificultatea cu care partea adversa traverseaza obstacolele din fata primei linii, respingerea atacului este lesne de inteles. Insa aceasta tactica nu e prea eficienta din punctul de vedere a resurselor, mie trebuindu-mi cel putin 2 divizii pentru a putea realiza acest plan pe o linie de 1m lungime, de exemplu.

Terenul - Marile, lacurile, raurile

A. Forme de relief

Marile, lacurile, raurile

Dupa cum am explicat mai sus, acestea trebuie stabilite inainte de toate si trebuie (neaparat) bine delimitate de restul formelor de relief.

Marile sunt cele mai mari forme acvatice (se pot conveni si oceane, dar, comparativ, ar trebui sa ocupe cam jumate din terenul disponibil, ceea ce ar fi mai mult sau mai putin de dorit, depinde de preferinte). De aceea, ele ocupa cam 1/2 sau chiar 3/5 dintr-o camera (depinde marimea camerei) si sunt deseori reprezentate de un covor sau de parchetul liber (sau orice alta dusumea "neacoperita"). Asta nu inseamna ca nu pot exista zone de parchet care sa fie luate drept teren solid insa este de preferat ca acestea sa nu se afle in imediata vecinatate a zonelor maritime. Bineinteles, se pot lua in considerare si mareele, insa pentru a respecta un orar cat de cat strict, e destula bataie de cap. In cazul meu, am luat covoare mari ca zone acvatice (in casele/camerele fara parchet) si, respectiv, parchetul, in camerele care au.
Zonele de litoral (jonctiunea dintre 2 covoare sau o fasie convenita, formata 1/3 covor, 2/3 parchet), este bine sa fie cat de bine posibil stabilita deoarece se poate forma o idee generala in privinta unei debarcari, in cazul in care "plaja" e puternic fortificata si trupele trebuie debarcate in "apa". De asemenea, in cazul porturilor, trebuie stabilita lungimea danelor de acostare a navelor cu pascaj mare si foarte mare.
Porturile: acestea nu merg stabilite dinainte si luate ca atare ci practic construite. Bineinteles, trebuie evitate exigentele de genu "sa fie cat mai accurate posibil" - asta ia din "thrill-ul" jocului, insa danele si zonele de acostare a navelor (imi car scuze pentru lacunele in terminologie), trebuie reprezentate fizic. Eu am avut un astfel de port, construit in uriasul pod al casei de la Constanta, localitatea Stefan cel Mare(acum 6-7 ani), in care am avut 3 dane de acostare pentru crucisatoare (navele erau rudimentar facute, din lemn) si un doc uscat, pentru reparatii. Era un port relativ mare, luand in considerare si instalatiile antiaeriene, instalatiile radar, aerodromul si mica baza militara ce gazduia o divizie blindata, toate legate de o retea complexa de drumuri si o cale ferata simpla (si total ineficienta), avand (portul) cam 6 metri patrati. Marimea podului era cam de 10 pe 8 m. Din pacate, atunci nu aveam niciun fel de camera foto asa ca las la latitudinea cititorului sa-si imagineze cum arata.




Lacurile sunt reprezentate de o portiune mai mica din spatiul disponibil, cam 1/5, sau cel mult 1/4. De obicei, acestea lipsesc deoarece reprezentarea lor detasata de context e destul de dificila, avand in vedere ca zonele vizibile indeajuns de mici pentru a le reprezenta sunt rare (portiuni mici de parchet lasat neacoperit, insa destul de largi incat sa nu se confunde cu raurile). Acestea reprezinta o pozitie straategica buna, pentru o armata aflata in defensiva, insa, daca "agresorul" dispune de mijoace rapide de deplasare pe apa (ceea ce nu e greu de obtinut), se pot creea mari probleme, mai ales in timpul noptii. De obicei, lacurile nu sunt decat "a pain in the a.s" deoarece pot sta in calea avansarii rapide sau in calea unei retrageri rapide. Daca suntem pretentiosi, putem considera si mici insule ocupabile in mijlocul lacurilor, insa acestea nu prezinta niciun avantaj tactic sau strategic important, deoarece suprafata mica a lacurilor permite ca artileria (sau chiar mitralierele grele) aplasate pe mal sa le bombardeze in voie; insulele acestea pot folosi doar ca refugiu temporar in calea hoardelor atacatoare. Diferenta dintre acestea si cele maritime e uriasa, avand in vedere ca, pentru a putea ataca una din cele din urma trebuie o forta navala cat de cat consistenta sau cateva escadrile de aviatie; in acest caz, cel ce incearca sa bombardeze o insula maritima poate suferi pierderi uriase, in cazul in care instalatiile antinavale si anatiaeriene sunt subestimate sau exista o supraapreciere a propriilor forte din partea atacatorului (optimism mult prea des intalnit de-a lungul istoriei militare).



Reprezentarea de mai sus reprezinta un caz fericit pentru defensiva unui lac. De obicei, bataia artileriei e cu mult mai mare decat cea mai mare raza a lacului, deci, de pe orice mal al lacului s-ar posta artileria, obuzele acesteia vor cadea pe malul opus, cu atat mai mualt in mijlocul ei.
In afara avantajelor de mai sus, lacurile (doar cele foarte mari), pot reprezenta si o resursa navigabila, insa doar pentru ambarcatiuni mici, cu porturi, de asemenea, la scara redus (gen "marina"). Aceasta proprietate este cel mai bine pusa in valoare atunci cand granita dintre 2 natiuni o reprezinta un astfel de lac; posibilitatile pentru un atac fulger, cu forte putine, dar de elita (atac ce precurseaza o invazie), poate rupe toate sistemele de comunicatii si mai este si silentios. Aceasta se datoreaza faptului ca, desi, in multe cazuri, defensiva poate sustine un atac masiv pe apa, o unitate mica, antrenata, poate ataca din n sensuri, spre deosebire de atacurile terestre, unde vehiculele sunt deseori zgomotoase iar atacurile sunt limitate de existenta retelelor de drumuri. Acum, daca stau si ma gandesc, cred ca acesta este cel mai sesizabil avnataj al lacurilor: posibilitatea atacurilor rapide, multidirectionale.
In plus, daca se sesizeaza pericolul pe care il reprezinta astfel de situatii, cantitatea de resurse necesare pentru a asigura impenetrabilitatea zonei de granita de pe lac este uriasa, pierzandu-se astfel, numeroase un itati care ar putea asigura o defensiva mobila, imediat in spatele frontului. Si chiar daca s-ar mobiliza o astfel de forta iar malul lacului ar arata mai fortificat decat plajele Calais-ului in '44, un atac pe apa ar fi de prisos, in acest caz fiind preferat un atac terestru, nepunandu-se problema unei rezistente prea mari (avand in vedere resursele dislocate pe lac).
Bineinteles, atacul precizat mai sus se poate realiza si fara existenta "marinei" (portului pt ambarcatiuni mici).



Caz ilustrativ pentru cele zise mai sus


Raurile reprezinta ultima categorie de forme de relief acvatice posibil existente.
In conventiile mele, am incercat sa reprezint raurile cu gura de varsare intr-un lac sau o mare, pentru o cat mai buna veridicitate.

In primul rand, cursurile de apa reprezinta o buna cale navigabila pentru navele cu pascaj mic. Astfel, pentru a transporta trupe sau tehnica, pe o distanta mare, aceasta este cea mai buna cale.
Spre exemplu, pentru a transporta o divizie de marimi medii (85-90 de soldati), sunt necesare cel putin 13 camioane si alte 10-12 vehicule pentru protectie (unitati de recunoastere, de vangarda, etc), adica mobilizarea a inca 2 divizii. Pe rau, insa, aceeasi divizie poate fi transportata destul de usor, cu 6 nave mici si rapide si cu o protectie aeriana adecvata.

In al doilea rand, raurile reprezinta o buna linie defensiva. Minarea apelor acestuia si construirea obstacolelor pe mal pot opri orice ofensiva. Iar resursele folosite nu se ridica nici pe departe la cantitatea si complexitatea celor folosite intr-o linie fara defensive naturale. Avand in vedere ca vizibilitatea la nivelul solului si din aer, intr-o camera, sunt excelente, tirul artileriei si ceva mitraliere grele pot face praf orice divizie de infanterie ce incearca sa traverseze apa. Pentru diviziile motorizate si cele blindate, aviatia si artileria pot face o treaba la fel de buna. Un singur caz ii poate avantaja pe atacatori: existenta unei paduri ce poate masca o posibila inaintare; insa, odata ajunsi la mal, soldatii sunt total expusi focului defensivei.
In alta ordine de idei, a ataca o linie defensiva pe rau, fara superioritate de artilerie si aeriana e sinucidere curata.
De asemenea, o defensiva cu spatele la un rau e o treaba periculoasa; in cazul unui atac major, cu podurile distruse, defensiva e complet incercuita si anihilata.

In al treilea rand, detinerea controlului podurilor de pe un rau este extrem de vitala in asigurarea unei avansari rapide cu blindate si divizii motorizate (blitzkrieg), in cazul unei retrageri rapide sau in cazul unei defensive elastice, cand mobilitatea unitatilor trebuie sa fie cat mai bine pusa in valoare de reteaua de drumuri si poduri.

In genere, detinerea controlului unui rau este favorabila, doar daca aceasta nu e facuta cu pierderi prea mari.


Caz ilustrativ pentru cele zise mai sus