A. Forme de relief
Marile, lacurile, raurile
Dupa cum am explicat mai sus, acestea trebuie stabilite inainte de toate si trebuie (neaparat) bine delimitate de restul formelor de relief.
Marile sunt cele mai mari forme acvatice (se pot conveni si oceane, dar, comparativ, ar trebui sa ocupe cam jumate din terenul disponibil, ceea ce ar fi mai mult sau mai putin de dorit, depinde de preferinte). De aceea, ele ocupa cam 1/2 sau chiar 3/5 dintr-o camera (depinde marimea camerei) si sunt deseori reprezentate de un covor sau de parchetul liber (sau orice alta dusumea "neacoperita"). Asta nu inseamna ca nu pot exista zone de parchet care sa fie luate drept teren solid insa este de preferat ca acestea sa nu se afle in imediata vecinatate a zonelor maritime. Bineinteles, se pot lua in considerare si mareele, insa pentru a respecta un orar cat de cat strict, e destula bataie de cap. In cazul meu, am luat covoare mari ca zone acvatice (in casele/camerele fara parchet) si, respectiv, parchetul, in camerele care au.
Zonele de litoral (jonctiunea dintre 2 covoare sau o fasie convenita, formata 1/3 covor, 2/3 parchet), este bine sa fie cat de bine posibil stabilita deoarece se poate forma o idee generala in privinta unei debarcari, in cazul in care "plaja" e puternic fortificata si trupele trebuie debarcate in "apa". De asemenea, in cazul porturilor, trebuie stabilita lungimea danelor de acostare a navelor cu pascaj mare si foarte mare.
Porturile: acestea nu merg stabilite dinainte si luate ca atare ci practic construite. Bineinteles, trebuie evitate exigentele de genu "sa fie cat mai accurate posibil" - asta ia din "thrill-ul" jocului, insa danele si zonele de acostare a navelor (imi car scuze pentru lacunele in terminologie), trebuie reprezentate fizic. Eu am avut un astfel de port, construit in uriasul pod al casei de la Constanta, localitatea Stefan cel Mare(acum 6-7 ani), in care am avut 3 dane de acostare pentru crucisatoare (navele erau rudimentar facute, din lemn) si un doc uscat, pentru reparatii. Era un port relativ mare, luand in considerare si instalatiile antiaeriene, instalatiile radar, aerodromul si mica baza militara ce gazduia o divizie blindata, toate legate de o retea complexa de drumuri si o cale ferata simpla (si total ineficienta), avand (portul) cam 6 metri patrati. Marimea podului era cam de 10 pe 8 m. Din pacate, atunci nu aveam niciun fel de camera foto asa ca las la latitudinea cititorului sa-si imagineze cum arata.
Marile, lacurile, raurile
Dupa cum am explicat mai sus, acestea trebuie stabilite inainte de toate si trebuie (neaparat) bine delimitate de restul formelor de relief.
Marile sunt cele mai mari forme acvatice (se pot conveni si oceane, dar, comparativ, ar trebui sa ocupe cam jumate din terenul disponibil, ceea ce ar fi mai mult sau mai putin de dorit, depinde de preferinte). De aceea, ele ocupa cam 1/2 sau chiar 3/5 dintr-o camera (depinde marimea camerei) si sunt deseori reprezentate de un covor sau de parchetul liber (sau orice alta dusumea "neacoperita"). Asta nu inseamna ca nu pot exista zone de parchet care sa fie luate drept teren solid insa este de preferat ca acestea sa nu se afle in imediata vecinatate a zonelor maritime. Bineinteles, se pot lua in considerare si mareele, insa pentru a respecta un orar cat de cat strict, e destula bataie de cap. In cazul meu, am luat covoare mari ca zone acvatice (in casele/camerele fara parchet) si, respectiv, parchetul, in camerele care au.
Zonele de litoral (jonctiunea dintre 2 covoare sau o fasie convenita, formata 1/3 covor, 2/3 parchet), este bine sa fie cat de bine posibil stabilita deoarece se poate forma o idee generala in privinta unei debarcari, in cazul in care "plaja" e puternic fortificata si trupele trebuie debarcate in "apa". De asemenea, in cazul porturilor, trebuie stabilita lungimea danelor de acostare a navelor cu pascaj mare si foarte mare.
Porturile: acestea nu merg stabilite dinainte si luate ca atare ci practic construite. Bineinteles, trebuie evitate exigentele de genu "sa fie cat mai accurate posibil" - asta ia din "thrill-ul" jocului, insa danele si zonele de acostare a navelor (imi car scuze pentru lacunele in terminologie), trebuie reprezentate fizic. Eu am avut un astfel de port, construit in uriasul pod al casei de la Constanta, localitatea Stefan cel Mare(acum 6-7 ani), in care am avut 3 dane de acostare pentru crucisatoare (navele erau rudimentar facute, din lemn) si un doc uscat, pentru reparatii. Era un port relativ mare, luand in considerare si instalatiile antiaeriene, instalatiile radar, aerodromul si mica baza militara ce gazduia o divizie blindata, toate legate de o retea complexa de drumuri si o cale ferata simpla (si total ineficienta), avand (portul) cam 6 metri patrati. Marimea podului era cam de 10 pe 8 m. Din pacate, atunci nu aveam niciun fel de camera foto asa ca las la latitudinea cititorului sa-si imagineze cum arata.
Lacurile sunt reprezentate de o portiune mai mica din spatiul disponibil, cam 1/5, sau cel mult 1/4. De obicei, acestea lipsesc deoarece reprezentarea lor detasata de context e destul de dificila, avand in vedere ca zonele vizibile indeajuns de mici pentru a le reprezenta sunt rare (portiuni mici de parchet lasat neacoperit, insa destul de largi incat sa nu se confunde cu raurile). Acestea reprezinta o pozitie straategica buna, pentru o armata aflata in defensiva, insa, daca "agresorul" dispune de mijoace rapide de deplasare pe apa (ceea ce nu e greu de obtinut), se pot creea mari probleme, mai ales in timpul noptii. De obicei, lacurile nu sunt decat "a pain in the a.s" deoarece pot sta in calea avansarii rapide sau in calea unei retrageri rapide. Daca suntem pretentiosi, putem considera si mici insule ocupabile in mijlocul lacurilor, insa acestea nu prezinta niciun avantaj tactic sau strategic important, deoarece suprafata mica a lacurilor permite ca artileria (sau chiar mitralierele grele) aplasate pe mal sa le bombardeze in voie; insulele acestea pot folosi doar ca refugiu temporar in calea hoardelor atacatoare. Diferenta dintre acestea si cele maritime e uriasa, avand in vedere ca, pentru a putea ataca una din cele din urma trebuie o forta navala cat de cat consistenta sau cateva escadrile de aviatie; in acest caz, cel ce incearca sa bombardeze o insula maritima poate suferi pierderi uriase, in cazul in care instalatiile antinavale si anatiaeriene sunt subestimate sau exista o supraapreciere a propriilor forte din partea atacatorului (optimism mult prea des intalnit de-a lungul istoriei militare).
Reprezentarea de mai sus reprezinta un caz fericit pentru defensiva unui lac. De obicei, bataia artileriei e cu mult mai mare decat cea mai mare raza a lacului, deci, de pe orice mal al lacului s-ar posta artileria, obuzele acesteia vor cadea pe malul opus, cu atat mai mualt in mijlocul ei.
In afara avantajelor de mai sus, lacurile (doar cele foarte mari), pot reprezenta si o resursa navigabila, insa doar pentru ambarcatiuni mici, cu porturi, de asemenea, la scara redus (gen "marina"). Aceasta proprietate este cel mai bine pusa in valoare atunci cand granita dintre 2 natiuni o reprezinta un astfel de lac; posibilitatile pentru un atac fulger, cu forte putine, dar de elita (atac ce precurseaza o invazie), poate rupe toate sistemele de comunicatii si mai este si silentios. Aceasta se datoreaza faptului ca, desi, in multe cazuri, defensiva poate sustine un atac masiv pe apa, o unitate mica, antrenata, poate ataca din n sensuri, spre deosebire de atacurile terestre, unde vehiculele sunt deseori zgomotoase iar atacurile sunt limitate de existenta retelelor de drumuri. Acum, daca stau si ma gandesc, cred ca acesta este cel mai sesizabil avnataj al lacurilor: posibilitatea atacurilor rapide, multidirectionale.In plus, daca se sesizeaza pericolul pe care il reprezinta astfel de situatii, cantitatea de resurse necesare pentru a asigura impenetrabilitatea zonei de granita de pe lac este uriasa, pierzandu-se astfel, numeroase un itati care ar putea asigura o defensiva mobila, imediat in spatele frontului. Si chiar daca s-ar mobiliza o astfel de forta iar malul lacului ar arata mai fortificat decat plajele Calais-ului in '44, un atac pe apa ar fi de prisos, in acest caz fiind preferat un atac terestru, nepunandu-se problema unei rezistente prea mari (avand in vedere resursele dislocate pe lac).
Bineinteles, atacul precizat mai sus se poate realiza si fara existenta "marinei" (portului pt ambarcatiuni mici).
Caz ilustrativ pentru cele zise mai sus
Raurile reprezinta ultima categorie de forme de relief acvatice posibil existente.
In conventiile mele, am incercat sa reprezint raurile cu gura de varsare intr-un lac sau o mare, pentru o cat mai buna veridicitate.
In primul rand, cursurile de apa reprezinta o buna cale navigabila pentru navele cu pascaj mic. Astfel, pentru a transporta trupe sau tehnica, pe o distanta mare, aceasta este cea mai buna cale.
Spre exemplu, pentru a transporta o divizie de marimi medii (85-90 de soldati), sunt necesare cel putin 13 camioane si alte 10-12 vehicule pentru protectie (unitati de recunoastere, de vangarda, etc), adica mobilizarea a inca 2 divizii. Pe rau, insa, aceeasi divizie poate fi transportata destul de usor, cu 6 nave mici si rapide si cu o protectie aeriana adecvata.
In al doilea rand, raurile reprezinta o buna linie defensiva. Minarea apelor acestuia si construirea obstacolelor pe mal pot opri orice ofensiva. Iar resursele folosite nu se ridica nici pe departe la cantitatea si complexitatea celor folosite intr-o linie fara defensive naturale. Avand in vedere ca vizibilitatea la nivelul solului si din aer, intr-o camera, sunt excelente, tirul artileriei si ceva mitraliere grele pot face praf orice divizie de infanterie ce incearca sa traverseze apa. Pentru diviziile motorizate si cele blindate, aviatia si artileria pot face o treaba la fel de buna. Un singur caz ii poate avantaja pe atacatori: existenta unei paduri ce poate masca o posibila inaintare; insa, odata ajunsi la mal, soldatii sunt total expusi focului defensivei.
In alta ordine de idei, a ataca o linie defensiva pe rau, fara superioritate de artilerie si aeriana e sinucidere curata.
De asemenea, o defensiva cu spatele la un rau e o treaba periculoasa; in cazul unui atac major, cu podurile distruse, defensiva e complet incercuita si anihilata.
In al treilea rand, detinerea controlului podurilor de pe un rau este extrem de vitala in asigurarea unei avansari rapide cu blindate si divizii motorizate (blitzkrieg), in cazul unei retrageri rapide sau in cazul unei defensive elastice, cand mobilitatea unitatilor trebuie sa fie cat mai bine pusa in valoare de reteaua de drumuri si poduri.
In genere, detinerea controlului unui rau este favorabila, doar daca aceasta nu e facuta cu pierderi prea mari.
In conventiile mele, am incercat sa reprezint raurile cu gura de varsare intr-un lac sau o mare, pentru o cat mai buna veridicitate.
In primul rand, cursurile de apa reprezinta o buna cale navigabila pentru navele cu pascaj mic. Astfel, pentru a transporta trupe sau tehnica, pe o distanta mare, aceasta este cea mai buna cale.
Spre exemplu, pentru a transporta o divizie de marimi medii (85-90 de soldati), sunt necesare cel putin 13 camioane si alte 10-12 vehicule pentru protectie (unitati de recunoastere, de vangarda, etc), adica mobilizarea a inca 2 divizii. Pe rau, insa, aceeasi divizie poate fi transportata destul de usor, cu 6 nave mici si rapide si cu o protectie aeriana adecvata.
In al doilea rand, raurile reprezinta o buna linie defensiva. Minarea apelor acestuia si construirea obstacolelor pe mal pot opri orice ofensiva. Iar resursele folosite nu se ridica nici pe departe la cantitatea si complexitatea celor folosite intr-o linie fara defensive naturale. Avand in vedere ca vizibilitatea la nivelul solului si din aer, intr-o camera, sunt excelente, tirul artileriei si ceva mitraliere grele pot face praf orice divizie de infanterie ce incearca sa traverseze apa. Pentru diviziile motorizate si cele blindate, aviatia si artileria pot face o treaba la fel de buna. Un singur caz ii poate avantaja pe atacatori: existenta unei paduri ce poate masca o posibila inaintare; insa, odata ajunsi la mal, soldatii sunt total expusi focului defensivei.
In alta ordine de idei, a ataca o linie defensiva pe rau, fara superioritate de artilerie si aeriana e sinucidere curata.
De asemenea, o defensiva cu spatele la un rau e o treaba periculoasa; in cazul unui atac major, cu podurile distruse, defensiva e complet incercuita si anihilata.
In al treilea rand, detinerea controlului podurilor de pe un rau este extrem de vitala in asigurarea unei avansari rapide cu blindate si divizii motorizate (blitzkrieg), in cazul unei retrageri rapide sau in cazul unei defensive elastice, cand mobilitatea unitatilor trebuie sa fie cat mai bine pusa in valoare de reteaua de drumuri si poduri.
In genere, detinerea controlului unui rau este favorabila, doar daca aceasta nu e facuta cu pierderi prea mari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu