Dealurile si muntiiAceste forme de relief sunt, pe cat de rare, pe-atat de folositoare in defensiva. Din nefericire, posibilitatea de a reprezenta practic un deal (sau, mai rau, un munte), este total ingreunata de anatomia unei case.
Astfel, un deal poate fi reprezentat de o patura, jumate pusa pe un pat, jumate pe jos, pentru a creea panta. Needless to say, muntii merg reprezentati cam la fel, insa cu ajutorul unei piese de mobilier mai inalte. In conventiile mele, am exclus partial paturile, mai exact partea plata de deasupra, deoarece, la nivelul civilizatiei la care am eu natiunile, este foarte greu de ajuuns la o asemena inaltime. Bineinteles, daca se poate face dovada unei escaladari a peretelui lateral (adica prezenta a unor ate pe post de funii si alte materiale suport pentru o asa aventura alpinistica), n-am nicio problema; insa asta se intampla foarte rar, dintr-un motiv foarte simplu: durata in care o divizie se poate catara pana pe pat e cam de o zi, iar lucrurile avanseaza destul de repede. Dar sa zicem ca divizia x are la dispozitie timpul de escaladare. Problema e ca raza de actiune a armelor de infanterie e insuficienta pentru a reprezenta un pericol pentru cei de jos. In plus, o mica recunoastere cu aviatia, vreo 2 Phantomuri si vreo 2 Skyhawkuri cu napalm si Mk 82 si gata cu divizia inamica. Sa zicem, ca prin nu stiu ce circumstante, eu nu pot afla ca unitatea e pe pat. Pentru ca aceasta sa realizeze o miscare de invaluire sau alte sporturi de-astea, trebuie sa se dea jos, ceea ce lasa soldatii complet descoperiti pe timpul coborarii. Deci, folosirea paturilor aka platouri pe deal este destul de ineficienta la acest nivel. Mai problematic a fost in perioada in care am folosit elicoptere. Acestea puteau asigura un avantaj tactic considerabil. Insa vremurile alea sunt apuse din cauza lipsei de interes pentru dezvoltarea acestei ramuri a industriei militare (m-am axat mai mult pe achizitia de vehicule si soldati...eram mic, nu stiam prea multe).
Cel mai mare avantaj (si cam singurul), dupa mine, il reprezinta pozitiile de artilerie, bine mascate, de pe pat. Cu o baterie de 4 obuziere, un aparat, 2 de recunoastere aeriana si 2 unitati de reglare a tirului pe podea (formate fiecare din 1 willis, un vehicul de protectie si 4-5 soldati), pot opri orice ataca, oricat de mare si smecher ar fi el. Bineinteles, si tactica asta are punctele ei slabe: un atac aerian sustinut poate distruge piesele de artilerie, la fel poate face si o baterie de artilerie grea, etc. Insa plasamentul pe deal (sau, in cazul obuzierelor, in spatele lui), reprezinta un avantaj fata de plasamentul artileriei la nivelul solului.
Dezavantajele sunt multe. In primul rand, o hiba de comoditate: pe patura aia care sta cum sta, soldatii trebuie asezati si reasezati de zeci de ori, pt ca pica, din cauza instabilitatii unghiului la care este patura fata de sol. In al doilea rand, toate unitatile plasate pe un deal "arata" inamicului exact cati soldati sunt in defensiva, spre deosebire de liniile din platouri, care, vazute din fata, nu dezvaluie nimic inamicului. In al treilea rand, e un dezavantaj tactic considerabil: de obicei, paturile sunt lipite de un perete. Astfel, dealul o sa fie orientat cu "fata" spre peretele opus. Adica orice soldat pus in defensiva va sta cu spatele la pat (fara aia de pe el). Deci, in cazul unui atac sustinut, retragerea nu poate fi efectuata decat uphill, apoi pe pat, apoi la perete, apoi...gata. Asta poate fi contacarata prin existenta unor unitati puternice necunoscute adversarului; cei de pe deal se retrag anticipat, atragand dupa ai unitati inamice, car sunt atacate, la randul lor, de unitatile ascunse, in flanc sau in ariergarda. Dar asta se intampla cat se poate de rar (nu tin minte niciun caz identic astuia, poate doar ceva asemanator, sa fie vreo unul).
Astfel, un deal poate fi reprezentat de o patura, jumate pusa pe un pat, jumate pe jos, pentru a creea panta. Needless to say, muntii merg reprezentati cam la fel, insa cu ajutorul unei piese de mobilier mai inalte. In conventiile mele, am exclus partial paturile, mai exact partea plata de deasupra, deoarece, la nivelul civilizatiei la care am eu natiunile, este foarte greu de ajuuns la o asemena inaltime. Bineinteles, daca se poate face dovada unei escaladari a peretelui lateral (adica prezenta a unor ate pe post de funii si alte materiale suport pentru o asa aventura alpinistica), n-am nicio problema; insa asta se intampla foarte rar, dintr-un motiv foarte simplu: durata in care o divizie se poate catara pana pe pat e cam de o zi, iar lucrurile avanseaza destul de repede. Dar sa zicem ca divizia x are la dispozitie timpul de escaladare. Problema e ca raza de actiune a armelor de infanterie e insuficienta pentru a reprezenta un pericol pentru cei de jos. In plus, o mica recunoastere cu aviatia, vreo 2 Phantomuri si vreo 2 Skyhawkuri cu napalm si Mk 82 si gata cu divizia inamica. Sa zicem, ca prin nu stiu ce circumstante, eu nu pot afla ca unitatea e pe pat. Pentru ca aceasta sa realizeze o miscare de invaluire sau alte sporturi de-astea, trebuie sa se dea jos, ceea ce lasa soldatii complet descoperiti pe timpul coborarii. Deci, folosirea paturilor aka platouri pe deal este destul de ineficienta la acest nivel. Mai problematic a fost in perioada in care am folosit elicoptere. Acestea puteau asigura un avantaj tactic considerabil. Insa vremurile alea sunt apuse din cauza lipsei de interes pentru dezvoltarea acestei ramuri a industriei militare (m-am axat mai mult pe achizitia de vehicule si soldati...eram mic, nu stiam prea multe).
Cel mai mare avantaj (si cam singurul), dupa mine, il reprezinta pozitiile de artilerie, bine mascate, de pe pat. Cu o baterie de 4 obuziere, un aparat, 2 de recunoastere aeriana si 2 unitati de reglare a tirului pe podea (formate fiecare din 1 willis, un vehicul de protectie si 4-5 soldati), pot opri orice ataca, oricat de mare si smecher ar fi el. Bineinteles, si tactica asta are punctele ei slabe: un atac aerian sustinut poate distruge piesele de artilerie, la fel poate face si o baterie de artilerie grea, etc. Insa plasamentul pe deal (sau, in cazul obuzierelor, in spatele lui), reprezinta un avantaj fata de plasamentul artileriei la nivelul solului.
Dezavantajele sunt multe. In primul rand, o hiba de comoditate: pe patura aia care sta cum sta, soldatii trebuie asezati si reasezati de zeci de ori, pt ca pica, din cauza instabilitatii unghiului la care este patura fata de sol. In al doilea rand, toate unitatile plasate pe un deal "arata" inamicului exact cati soldati sunt in defensiva, spre deosebire de liniile din platouri, care, vazute din fata, nu dezvaluie nimic inamicului. In al treilea rand, e un dezavantaj tactic considerabil: de obicei, paturile sunt lipite de un perete. Astfel, dealul o sa fie orientat cu "fata" spre peretele opus. Adica orice soldat pus in defensiva va sta cu spatele la pat (fara aia de pe el). Deci, in cazul unui atac sustinut, retragerea nu poate fi efectuata decat uphill, apoi pe pat, apoi la perete, apoi...gata. Asta poate fi contacarata prin existenta unor unitati puternice necunoscute adversarului; cei de pe deal se retrag anticipat, atragand dupa ai unitati inamice, car sunt atacate, la randul lor, de unitatile ascunse, in flanc sau in ariergarda. Dar asta se intampla cat se poate de rar (nu tin minte niciun caz identic astuia, poate doar ceva asemanator, sa fie vreo unul).
Dealurile si muntii nu sunt o zona propice pentru dezvoltarea cailor ferate, a drumurilor si a aerodromurilor. Insa, cele dein urma ar putea fi construite pe un pat, insa zona e complet nepotrivita pentru conventiile mele, de exemplu. Doar in situatii de forta majora as putea recurge la constructia unui aeroport, si atunci, doar pentru avioane de transport (care la mine sunt cu elice), care nu necesita lucrari la fel de elaborate ca pistele pentru aparatele cu reactie.
De asemenea, pe dealuri pot fi amplasate sisteme radio si radiolocatie, cu sau fara deservire la antiaeriana. Insa, necamuflate cum trebuie, acestea reprezinta tinte sigure pentru aviatie, iar pierdera unui sistem radar este aproape inacceptabila (am doar 3), atat pentru AA, cat si pentru alertarea aviatiei proprii (din nefericire, duc lipsa de unitati radar aeropurtate, radarul de pe avioane conventionale nefiind eficient pentru alerta timpurie).
De asemenea, pe dealuri pot fi amplasate sisteme radio si radiolocatie, cu sau fara deservire la antiaeriana. Insa, necamuflate cum trebuie, acestea reprezinta tinte sigure pentru aviatie, iar pierdera unui sistem radar este aproape inacceptabila (am doar 3), atat pentru AA, cat si pentru alertarea aviatiei proprii (din nefericire, duc lipsa de unitati radar aeropurtate, radarul de pe avioane conventionale nefiind eficient pentru alerta timpurie).
Caz ilustrativ pentru o capcana bine pusa
Dealurile si muntii sunt avantaje in cazul tacticii avansarii indirecte (care nici nu prea e posibila fara o forma de relief inalta). Aceasta presupune ca o parte din armata sa tina in loc inamicul, in timp ce o alta avanseaza, sub acoperirea dealului, pana pe flancul adversarului. Seamana, oaarecum, cu ultimile schite, insa nu presupune folosire dealului ca punct de masare a infanteriei.
Tactica a fost folosita cu succes de Frederick cel Mare impotriva austriecilor, in batalia de la Leuthen.
Insa, luand in considerare faptul ca, in cazul nostru, ambele parti combatante au la dispozitie aviatia si unitati mecanizate, acest lucru este mult mai greu de realizat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu